Constanța are nevoie de un spital regional. Spitalul de Urgență, prea mic pentru județ

619
Constanța are nevoie de un spital regional. Spitalul de Urgență, prea mic pentru județ - spital4-1551733204.jpg

Articole de la același autor

Județul Constanța ar trebui să beneficieze și de alte structuri medicale, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (SCJU)
fiind prea mic pentru nevoile județului, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, managerul unității sanitare, dr. Cătălin Grasa. 


Ca dovadă stă numărul ridicat de pacienți care au fost externați anul trecut, respectiv 55.654. Mai mult decât atât, medicii din cadrul Unității de Primire a Urgențelor (UPU) au consultat un număr de 140.449 pacienți, iar din totalul acestora, 36.652 au fost internați. Cele mai multe cazuri au fost internate pe secțiile Pediatrie, Obstetrică- Ginecologie, Medicină Internă, Cardiologie, Neurologie.


La rândul său, directorul medical al SCJU, dr. Bogdan Obadă a recunoscut că marea lor problemă este supraaglomerarea, la Constanța prezentându-se bolnavi și din județele limitrofe. 


Cu toate acestea, a precizat el, în ciuda adresabilității uriașe, medicii reușesc să aibă un grad foarte bun de rezolvare a pacienților, rezolvând majoritatea cazurilor. 


Chiar și așa, nu se știe când va putea fi decongestionată activitatea SCJU, mai ales că, cel puțin deocamdată, proiectul de înființare al mult trâmbițatului Spital Regional a picat și nu sunt vești nici legate de construirea altor spații medicale, care să ajute la tratarea bieților suferinzi.


Șeful Unității de Primire a Urgențelor (UPU), dr. Rodica Tudoran spune că media lunară este de circa 12.000 pacienți. "Vă imaginați care este presiunea, într-o lună cum este august, spre exemplu, când am avut și peste 15.000 de prezentări, în același spațiu, cu personalul pe care îl avem și care în sezonul estival nu își poate lua niciodată concediu de odihnă. De aici apar și problemele legate de fluxul orar al pacienților. Dimineața, nimeni nu este bolnav și aici ne referim la intervalul 5.00- 11.00, când lumea este sănătoasă, dar după aceea încep să vină la spital pentru afecțiuni mai mult sau mai puțin urgente. Maximul de aglomerație îl avem între orele 17.00 și 22.00. Acesta este vârful de activitate, unde presiunea este maximă, atât pe noi, cât și pe serviciile paraclinice. Tocmai de aceea, oamenii trebuie să înțeleagă că unele afecțiuni se rezolvă foarte simplu mergând la un medic specialist în policlinică, programându-se, decât venind în Urgență, pentru că UPU rezolvă doar urgențele", a declarat specialistul. 


De ce se așteaptă în Urgență


Referitor la timpii de așteptare pe care bolnavii îi reclamă deseori, medicul a subliniat că aceștia nu sunt mari pentru codul galben sau roșu, în aceste cazuri, bolnavii fiind preluați imediat. "Este vorba de acei pacienți de cod verde, care vin chiar și după două luni de dureri de spate. Desigur, nu poți spune că nu te doare, dar nu cred că acesta reprezintă o urgență majoră, care trebuie preluată imediat, în detrimentul altor oameni care au accidente vasculare, hemoragii digestive, accidente, traume. Aceste persoane vin la noi pentru că au nevoie de tratament, dar nu se duc la medicul de familie și vin la noi pentru o simplă injecție și atunci așteaptă mai mult decât alții", a adăugat dr. Tudoran. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5489 secunde