Consiliul Local a votat: cuplurile din Constanța primesc 10.000 de lei pentru fertilizare in vitro!

446
Consiliul Local a votat: cuplurile din Constanța primesc 10.000 de lei pentru fertilizare in vitro! - 2-1582885972.jpg

Articole de la același autor

Consilierii locali au fost convocați, astăzi, într-o ședință ordinară a Consiliului Local Constanța. La ședință sunt prezenți 26 consilieri locali.

În sală este prezent și președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

La începutul ședinței au luat cuvântul Alexandru Anghel, reprezentant Asociația Elevilor, și Laura Ioana Dura, mămică a doi copii veniți pe lume după fertilizare in vitro.

Unul dintre cele mai așteptate proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi vizează Proiectul "INFANT", care vizează acordarea de vouchere de 10.000 de lei cuplurilor, în vederea realizării de fertilizări in vitro. Voucherele sunt menite a fi folosite în unitățile medicale publice și private, acreditate de Agenția Națională de Transplant.

Proiectul a fost votat cu 26 de voturi pentru.

UPDATE

În cadrul ședinței Consiliului Local de astăzi, consilierii PNL s-au abținut la proiectul privind aprobarea execuției bugetului local pe trimestrul IV pe anul 2019. Proiectul a trecut, fiind votat cu 17 voturi.

Consilierii s-au mai abținut și în cazul proiectului privind radierea unor imobile din inventarul bunurilor din domeniul privat al municipiului.

În altă ordine de idei, primarul Decebal Făgădău a anunțat că Marcela Enache, secretarul general al Primariei Constanța, iese la pensie, după 36 de ani de activitate. Primarul i-a transmis aprecierile sale pentru activitatea depusă.

UPDATE

Din 42 de proiecte de pe ordinea de zi, trei au fost retrase, este vorba despre proiectele 27, 28 și 35, care vizează rapoarte de evaluare ce stabilesc diferența de preț rezultată din modificarea reglementărilor urbanistice ale unor terenuri, cât și privind aprobarea PUZ-lui pentru un teren situat între Bd. I.C. Brătianu, str. Bucegi, str. Mureșului si str. Petre Mănoiu.

UPDATE

Restul proiectelor au trecut de votul consilierilor, cele mai multe cu unanimitate de voturi. Un singur proiect a trecut după ce a fost inclus un amendament al consilierilor PNL, este vorba despre acordarea dreptului de uz și servitute pentru E Distribuție Dobrogea, pentru un teren din stațiunea Mamaia. Amendamentul PNL, formulat de consilierul local Mihaela Andrei, a vizat obligarea beneficiarului de a realiza 200 mp de spațiu verde. "Ați transformat Mamaia în cartier de locuințe!", i-a atras atenția primarului Decebal Făgădău consilierul local Mihaela Andrei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5 secunde