Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Coaliția pentru Familie solicită respingerea proiectului legii parteneriatului civil

Ştire online publicată Luni, 27 Februarie 2017
de Andreea PERHAIȚĂ

Printr-o scrisoare trimisă liderilor partidelor parlamentare și liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaților, Coaliția pentru Familie cere respingerea propunerii legislative cu privire la parteneriatele civile, aflată în dezbaterea Camerei Deputaților, cameră decizională.

Printre motivele solicitării se numără suprapunerea juridică și conceptuală între parteneriat și căsătorie, parteneriatele civile urmând să se substituie căsătoriei în formarea unei familii. Astfel, propunerea legislativă are ca scop modificarea radical, conform unei agende ideologice, a legislației familiei, în contra valorilor culturale și istorice ale societății românești.

În scrisoare, se mai arată că încurajarea concubinajului, prin legiferarea parteneriatului civil este contrară intereselor copiilor, conform unor studii internaționale de amploare.

Potrivit reprezentanților Coaliției pentru familie, principala victimă a recunoașterii încurajării concubinajulu, prin legiferarea parteneriatului civil, va fi copilul. Un studiu realizat la Universitatea Bowling Green State arată că partenerii care trăiesc în concubinaj tind să fie mult mai puțin educați ca soții. Concubinajul e mult mai instabil ca mariajul; în medie, rezistă doar 18 luni. 

Doar unul din trei copii care se nasc în urma concubinajului trăiesc cu ambii părinți până la vârsta de 12 ani, față de 75% dintre copiii ai căror părinți sunt căsătoriți. Copiii care locuiesc cu adulți care coabitează au cel puțin trei perechi de părinți diferiți până la majorat. Copiii crescuți de adulți aflați în concubinaj sunt mai puțin sănătoși, au performanțe școlare mai slabe și sunt mai înclinați spre delicvență decât copiii crescuți în familii întemeiate pe căsătorie.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Deși mulți susțin că inițiativa promovată de deputatul Colegiului 9, Remus Cernea, privind parteneriatul civil este foarte bună pentru că vine în ajutorul cuplurilor care trăiesc ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Compania Națională de Investiții (CNI) a publicat astăzi, 23.05.2019, anunțul privind contractarea lucrărilor pentru reabilitarea cazinoului din ...
Administrația Națională de Meteorologie a reactualizat informarea meteo de vreme rea și a prelungit-o până mâine seară, la ora 22. Se pare că ploile torențiale și vijeliile se ...
Pentru remedierea unei avarii survenite în urmă cu puțin timp, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de la intersecția străzilor Mihai Viteazu cu Dacia ...
Electrocentrale Constanța S.A. (CET Palas) a comunicat, astăzi, că înregistrează o avarie pe rețeaua care alimentează cu energie termică primară punctele termice nr. 59, 73, 74 ...
Un cutremur cu magnitudinea de 4 pe scara Richter s-a produs miercuri seara în județul Buzău, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul s-a ...
Poliștiștii locali au îmbrăcat haine de sărbătoare marți, 21 mai, și au ales să petreacă Ziua Poliției Locale în mijlocul comunității. Cu acest prilej, 24 de polițiști locali au ...
Elevii din localitățile Poarta Albă, Castelu și Cuza Vodă au primit marți vizita polițiștilor din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității ...
Luna viitoare, un număr de 2.714 persoane vor participa la cursurile gratuite organizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.Programele de formare profesională cu ...
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 18 „Jean Bart” Constanța au continuat, săptămâna aceasta, seria întâlnirilor cu oameni de succes, invitându-l la sediul ...
Un nou scandal zguduie preoțimea din Constanța. Polițiștii au deschis o anchetă în care un preot care slujește la biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena ...
Vremea rămâne instabilă la malul mării și aduce când soare, când ploi și vijelii. Meteorologii au emis o nouă informare de vreme rea, în întreaga țară, fiind așteptate averse ...
Constănțenii sunt secerați pe capete de boala secolului. Zilnic cel puțin zece persoane din județul Constanța primesc cruntul diagnostic. Anual, în statisticile medicilor se ...
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță ...
Constănțenii care locuiesc în zona de nord a Constanței nu trebuie să mai bată drumul tot orașul pentru a-și plăti taxele și impozitele locale. Aceștia se pot adresa Agenției ...
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, astăzi, întrebată despre alimente nesănătoase, precum margarină sau mezeluri, care se dau copiilor la unele grădinițe, că ...
Primăria Municipiului Constanța prin Serviciul Gestionare Spații Verzi continuă lucrările de igienizare și cosit în cartierele din oraș.Lucrătorii au tăiat, zilele ...
Administrația Națională de Meteorologie a emis, azi, o informare meteo de vreme rea. Interval de valabilitate: 22 mai, ora 12 – 23 mai, ora 22Fenomene vizate: ...
Cea mai bună jucătoare de handabal din lume, Cristina Neagu, este cel mai bine plătit bugetar din România. Supranumită „Messi din handabal”, Neagu a cerut 21 de mii de ...
Tacâmurile, paharele, farfuriile din plastic și bețișoarele pentru urechi vor fi interzise. Măsurile adoptate de Uniunea Europeană sunt menite să reducă ...
Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța readuce în atenția cetățenilor mutarea Agenției fiscale nr. 1, din strada Badea Cârțan nr. 3, în cadrul centrului ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Tehnologie Arhiva