Cetățenii români, acces liber pe piața muncii din Elveția!

131
Cetățenii români, acces liber pe piața muncii din Elveția! - schengen-1464863326.jpg

Articole recomandate

Elveția a eliminat, de ieri, toate restricțiile pe piața muncii impuse cetățenilor români și bulgari, măsurile de limitare a imigrației putând fi reintroduse doar în cazul în care va exista un aflux de imigranți din cele două țări.


Guvernul Elveției a adoptat în aprilie o ordonanță care prevede accesul pe piața muncii pentru cetățenii români și bulgari de la 1 iunie 2016.

Elveția prelungise, în 2009 și 2014, măsurile restrictive pe piața muncii pentru cetățenii români și bulgari.

Perioada tranzitorie de menținere a restricțiilor pe piața muncii expiră pe 31 mai 2016 și nu va fi prelungită.

"În cazul în care imigrația din România și Bulgaria va depăși cu 10% media ultimilor trei ani, pe 1 iunie 2017 sau cel târziu pe 1 iunie 2018, Consiliul Federal va putea introduce noi restricții pe piața internă a muncii, valabile până pe 31 mai 2019″, preciza în aprilie Guvernul de la Berna.

În momentul de față, numărul imigranților români și bulgari din Elveția este destul de mic.

În momentul aderării României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Elveția a introdus restricții privind accesul cetățenilor celor două state pe piața muncii. Elveția nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din Zona Economică Europeană și din Spațiul european de liberă circulație Schengen, scrie money.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5187 secunde