Ceferist mort la locul de muncă. ITM cercetează cazul

255
Ceferist mort la locul de muncă. ITM cercetează cazul - accidentcfr-1518449263.jpg

Articole de la același autor

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) cercetează, la acest moment, mai multe accidente care s-au soldat cu incapacitatea temporară de muncă a unor constănțeni sau, mai grav, cu decesul acestora.

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, angajat al CFR Constanța, a decedat, zilele trecute, în timpul participării la lucrările ajutătoare pentru un baraj mecanizat la linia 8A, stația Constanța Port B. Aici, lucrătorului i s-a făcut rău și s-a prăbușit la pământ. Deși a fost anunțat serviciul de urgență 112, cadrele medicale sosite la fața locului nu au mai putut să constate decât decesul.

Din această cauză, evenimentul este cercetat acum de către ITM, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor. În baza constatărilor efectuate de acesta, declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate vor fi stabilite împrejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentului, precum și reglementările legale încălcate și, pe cale de consecință, răspunderile și măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare.

Un alt cetățean a ajuns la spital după ce a căzut din remorca unei mașini, în timp ce descărca un stâlp metalic din camion. Ca urmare a evenimentului, victima a fost transportată și internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență, salariatul suferind traumatisme multiple. Și acest accident este în curs de cercetare de către o comisie numită de societatea la care acesta lucrează.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 12 Februarie 2018
Stire din Social : ITM a verificat firmele  din județ
Pagina a fost generata in 0.5267 secunde