Ce program are Spitalul Județean Constanța pe 1 iunie

93
Ce program are Spitalul Județean Constanța pe 1 iunie - spital-1590919277.jpg

Articole de la același autor

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța aduce la cunoștința publicului că activitatea medicală din cadrul Spitalului și a Unității Primiri Urgențe nu va fi afectată de sărbătorirea zilelor de 1, respectiv 8 Iunie. Astfel, pacienții care au nevoie urgent de asistență medicală, se pot adresa UPU non-stop, unde vor fi investigați și vor primi îngrijiri medicale, după caz. În plus, dacă situația o va impune, vor fi spitalizați. Însă, având în vedere că suntem în plină pandemie de coronavirus iar starea de alertă impune reguli speciale, vă reamintim că pentru binele pacienților dar și al personalului medical,  activitatea se desfășoară în condiții speciale, de maximă siguranță. 


Astfel, preluarea pacienților în UPU se face conform reglementărilor în vigoare, efectuându-se triajul epidemiologic pentru toți cei care se prezintă la Unitatea Primiri Urgențe, indiferent de mijloacele cu care sunt aduși (SAJ, SMURD sau mijloace proprii).  In plus, cadrele medicale sunt pregătite pentru preluarea unui flux crescut de pacienți, în condiții de maximă siguranță, fiind echipate corespunzător, conform reglementărilor în vigoare.  


Singurele modificări pentru zilele care urmează sunt pentru cabinetele din cadrul Ambulatoriului de Specialitate. Conform prevederilor legale, Ambulatoriul de Specialitate  va fi închis atât pe 1 cât și pe 8 Iunie 2020.  


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6518 secunde