Ce mizerii mai mănâncă turiștii, pe litoral

274
Ce mizerii mai mănâncă turiștii, pe litoral - fotofondcemizerii1-1566149487.jpg

Articole de la același autor

Controalele comisarilor Protecției Consumatorilor pe litoral s-au intensificat în ultima perioadă, mai ales că este o perioadă în care foarte mulți turiști vin la mare. Deși amenzile au crescut și verificările se desfășoară permanent, tot se mai găsesc operatori economici care ignoră nu doar legislația, ci și legea bunului simț și îi hrănesc pe turiști cu tot felul de mizerii, cu preparate expirate, mucegăite sau preparate în condiții greu de imaginat. 


Comisarii detașați pe litoral au ajuns, zilele trecute, chiar în centrul stațiunii Neptun, unde au descoperit de la fructe deteriorate, până la pește stricat, carne mucegăită, ciorbe vândute de pe o zi pe alta și mizerie foarte mare în bucătăriile teraselor și restaurantelor. 


"Din păcate, încă se face comerț pe trotuar. Sunt spații improvizate, unde nu sunt condiții, dar totuși se prepară mâncare. De la începutul sezonului estival și până în prezent, au fost dispuse 61 de suspendări temporare ale activității unor agenți economici", a declarat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu. 
Potrivit acestuia, în total, au fost controlați 478 de operatori economici, fiind aplicate 797 de sancțiuni, 470 de avertismente, 327 de amenzi, în valoare de aproape 1,9 milioane de lei. 


Verificați și de inspectorii sanitar-veterinari 
În paralel, inspectorii sanitar-veterinari au continuat și ei seria controalelor în unitățile amplasate în stațiuni. Verificările au vizat 167 de unități de alimentație publică, trei pizzerii, cinci cantine, două cofetării-patiserii, 14 laboratoare de cofetărie-patiserie, 42 de magazine alimentare și două supermarketuri. 


"S-au constatat neconformități privind manipularea produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar, condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare. Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, 37 de unități, respectiv 13 restaurante, șase unități tip fast-food, șase unități tip bufet, o rulotă, trei magazine alimentare, trei baruri au fost sancționate cu amenzi în valoare de 351.000 de lei", a precizat directorul executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, dr. Diana Cristescu. 


De asemenea, un fast-food a fost închis până la remedierea deficiențelor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3742 secunde