Caz șocant la Școala nr. 39. Elevi spionați de profesorul de muzică, în timp ce se dezbrăcau

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 13 Octombrie 2018 1246
Învățământul constănțean este zguduit de un scandal în care este implicat un profesor de muzică de la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza” și arhidiacon la Arhiepiscopia Tomisului. Acesta ar fi filmat patru elevi de clasa a șaptea, băieți, în timp ce se dezbrăcau după ora de sport, pentru a se schimba în uniformă. Și totul ar fi rămas un secret dacă profesorul nu ar fi postat, din greșeală, filmulețul respectiv pe pagina sa de Facebook.

Imaginile sunt cele înregistrate de camera de luat vederi montată în sala de curs, iar cadrul didactic a intrat în posesia lor după ce a mințit că își caută un stick de memorie în sala unde se afla serverul respectiv. Cel puțin asta susține conducerea Școlii nr. 39.

„Profesorul Ciprian Savin a intrat în încăperea respectivă mințind că are acordul directorului adjunct al instituției, deoarece acolo este interzis accesul. Sub pretextul că își caută stickul pe care are lucrarea de doctorat, acesta a zăbovit mai mult timp în birou”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul școlii, prof. Nicoleta Bercaru.

Ulterior, filmulețul a fost văzut pe Facebook, pe contul profesorului, de către un tătic, care a și alertat conducerea școlii.

„Imediat cum am aflat de această situație, l-am convins pe profesor să nu mai intre la ore. Întâi de toate, am făcut să îl îndepărtăm de copii și mulțumesc Domnului că nu am aflat prea târziu, într-un moment în care un copil ar fi putut fi agresat, abuzat și nenorocit pe viață. În prezent, profesorul și-a luat concediu fără plată până pe data de 31 august 2019”, a explicat directorul școlii.

Ciprian Savin este cadru didactic titular al Școlii nr. 39 de mai bine de patru ani de zile. De asemenea, el este arhidiacon în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, însă toți cei care îl cunosc spun că nu a avut un comportament anormal până la momentul respectiv. Conducerea instituției de învățământ susține că nu au mai fost sesizări și că profesorul se implica în activitățile școlii, fără să ridice suspiciuni.

„Nu am observat nimic nelalocul lui în comportamentul domnului profesor. Nu au fost semnalmente care să ne ducă cu gândul la un asemenea gest. Totuși, acesta nu poate fi acceptat, tolerat sau înțeles. Nu există nicio scuză, din punctul acesta de vedere. Este omul care reușește să-și ascundă foarte bine adevăratele gânduri orientări, așteptări”, este de părere psihologul școlar din cadrul unității de învățământ constănțene, Mădălina Alexe.

Dat pe mâna Poliției

Conducerea Școlii nr. 39 a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, care a deschis o anchetă.

„Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Constanța continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare a vieții private, conform art. 226, alin. 1 și 2 din Noul Cod Penal, în cazul bărbatului, în vârstă de 33 de ani, implicat în incidentul de la Școala Gimnazială nr. 39 «Nicolae Tonitza»”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Ce spune Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopia Tomisului se dezice de comportamentul părintelui Calinic, profesorul de muzică de la Școala nr. 39 care și-a spionat elevii în timp ce se dezbrăcau. Într-un comunicat de presă semnat de Biroul de Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului, se precizează că acesta a avut un comportament normal până în prezent și că este surprinzător gestul pe care l-a făcut la școală.

„Cu surprindere și îngrijorare, Arhiepiscopia Tomisului a aflat despre presupusele abateri ale Arhidiaconului Calinic (Ciprian) Savin, profesor de Muzică la Școala nr. 39 «Nicolae Tonitza» din Constanța. Părintele Calinic a fost remarcat ca talentat dirijor de către regretata profesoară de muzică Fotinia Roșca în cadrul unor spectacole și, fiind bolnavă, a solicitat Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu conducerea școlii sus-numite, continuarea și dezvoltarea frumoaselor activități artistice ale școlii de către părintele Calinic. Părintele Calinic a acceptat să fie profesor la această școală, unde a desfășurat o activitate lăudabilă, cu multe premii, în urma participării la mai multe concursuri județene, regionale și naționale, motiv pentru care i s-a decernat rangul onorific de arhidiacon. Cele constatate ne-au surprins și nu înțelegem motivația pentru care a făcut acele filmări. Întrucât acest nedorit moment a produs multă tulburare în școală și în familiile elevilor, în cadrul Permanenței Consiliului Eparhial s-a luat hotărârea suspendării de la slujire, precum și înființarea unei comisii de analiză. Întrucât este în desfășurare o anchetă din partea Poliției, așteptăm rezultatele acesteia, funcție de care vom proceda la alte măsuri, conform prevederilor canonice și regulamentelor bisericești”, precizează cei de la Arhiepiscopia Tomisului.

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei