Cartierul Coiciu din Constanța, fără curent electric

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 29 August 2019 95
O parte din constănțenii care locuiesc în cartierul Coiciu nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E - Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, astăzi, în timpul lucrărilor. 


Astăzi, între orele 8.00 și 12.00, sunt afectați consumatorii de pe străzile Baba Novac, numerele cuprinse între 1 și 60, Albinelor, Belșugului, Răsuri între Izvor și Fulger, Străjerului între Steagului și Fulger, Merișor, între Baba Novac și Fulger, Steagului, numerele cuprinse între 1 și 21, și Fulgerului, numerele cuprinse între 1 și 29.


De asemenea, între orele 8.30 și 16.30, sunt anunțate întreruperi în zona Km 5, pe strada Hatman Arbore, numerele cuprinse între 32 și 70, strada Valea Albă, numerele cuprinse între 1 și 30.


În restul județului, între orele 8.00 și 17.00, se lucrează în localitatea Târgușor, pe strada Constanței, iar, între orele 9.00 și 17.00, în orașul Năvodari, la blocul RA2, scara D. De asemenea, între orele 10.00 și 18.00, se oprește curentul în localitățile Mircea Vodă, Țibrinu, Gherghina și Tortomanu.




Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei