Când și cu cât va crește salariul minim pe economie

124
1

Articole de la același autor

Salariul minim pe economie va crește de două ori în anul 2015. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, prima majorare se va produce de la 1 ianuarie 2015, când salariul minim de economie va ajunge la 975 de lei. Apoi, de la 1 iulie 2015, valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de 1.050 de lei lunar.

În prezent, salariul minim este de 900 de lei. De majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ar urma să beneficieze un număr de circa 1.471.356 salariați, dintre care 488.630 de salariați în sectorul bugetar și 982.726 salariați în sectorul concurențial, corespunzător cuantumului de 1.050 lei lunar. Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celor prevăzute constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei. Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute se fac de către personalul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin inspectoratele teritoriale de muncă județene și al municipiului București, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstni-ce. 

Comentează știrea

elena
11 decembrie 2014
job

Lucru pe calculator, max. 3 ore pe zi, pentru un castig de cel putin 300 de euro lunar, oferta serioasa. Cei interesati trimiteti textul "JOB" la adresa de email [email protected]

Articole pe aceeași temă

Joi, 06 Noiembrie 2014
Stire din Social : Cum au crescut salariile românilor
Vineri, 24 Octombrie 2014
Stire din Diverse : Se poate trăi dintr-o singură leafă?
Pagina a fost generata in 1.103 secunde