Campionul Horia Tecău salvează micuții prematuri din Constanța!

930
6

Articole de la același autor

La numai două zile după ce a câștigat titlul de campion și a devenit numărul 1 în tenisul la dublu, Horia Tecău a dat fuga la Constanța pentru a-i vizita pe micuții din secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgențe Constanța. El le-a adus medicilor eroi din cadrul secției de prematuri și un cadou: un ventilator de suport respirator, care îi va ajuta să salveze cât mai mulți copii.

Între Turneul Campionilor și un meci demonstrativ în Danemarca, programat pentru mâine, constănțeanul Horia Tecău a venit acasă pentru a face un gest deosebit. Însoțit de tatăl său, Romeo Tecău, campionul a vizitat Spitalul Județean Constanța, căruia i-a donat, prin intermediul Organizației Salvați Copiii, aparatură medicală în valoare de 80.000 de lei.

"România ocupă, din păcate, locul întâi în Uniunea Europeană, la mortalitate infantilă. Media în țara noastră este mai mult decât dublă față de media UE. Practic, noi pierdem la fiecare cinci ore un copil, înainte să fi împlinit vârsta de un an. Echipamentul acesta, cumpărat în întregime din donația lui Horia, ajută nou-născuții să supraviețuiască și să vină pe lume în condiții mai bune", a declarat Gabriela Alexandrescu, președintele organizației Salvați Copiii.

"Pentru prematurii mici, cu vârsta gestațională sub 34 de săptămâni, ventilația mecanică este adesea măsura care garantează salvarea vieții nou-născutului. De aceea, o secție de Terapie Intensivă trebuie să dispună permanent de echipamente pentru ventilație mecanică în număr suficient și de calitate. Este un echipament scump, dar costul devine insignifiant prin comparație cu o viață pierdută sau cu punerea în pericol a stării de sănătate a nou-născutului", a explicat și dr. Livia Frățiman, șeful Secției de Neonatologie de la Spitalul Județean Constanța.

"Putem să le oferim o șansă!"

Modest și cu zâmbetul pe buze, Horia a spus că gestul său este unul firesc, atunci când vrei să dai înapoi binele pe care l-ai primit.

"Eu sunt foarte norocos pentru că am crescut sănătos, am avut parte de o educație bună, am avut specialiști în jurul meu, care m-au ajutat să ajung la acest nivel. Acest ajutor din partea oamenilor care m-au sprijinit vreau să îl dau înapoi, iar sentimentul că joci și câștigi pe marile arene ale lumii nu se compară cu sentimentele pe care le încerc astăzi, aici. Încă înainte de Wimbledon m-am hotărât să mă implic într-o astfel de acțiune. M-am interesat, am cunoscut fundația Salvați Copiii, am luat legătura cu Gabriela Alexandrescu, mi-a prezentat o serie de proiecte, dar acesta m-a impresionat cel mai mult. Am zis că acești bebeluși au cea mai mare nevoie de o șansă în viață. Putem să le oferim o șansă!", a declarat Horia. Potrivit acestuia, adevărații eroi sunt medicii, cei care luptă pentru și alături de micuți.

În Spitalul Județean de Urgență Constanța, au avut loc, anul trecut, 3.363 de nașteri, dintre care 367 s-au întâmplat înainte de termen, cu diferite grade de prematuritate, necesitând terapie specifică. 546 dintre toți nou-născuții internați la Neonatologie au primit îngrijiri în Compartimentul de Terapie Intensivă al secției, pentru o perioadă cuprinsă între trei zile și opt săptămâni. Cu toate acestea, rata de mortalitate infantilă în județul Constanța a fost, în 2014, de 11,9 la mie, mai ridicată față de media națională (8,8 la mie).

"În urmă cu cinci ani, aveam în secție doar patru medici și două ventilatoare, din care funcționa unul singur. Am reușit acum să avem zece medici, o echipă de excepție, și cinci ventilatoare. De altfel, în ultimele două luni nu am mai înregistrat niciun deces. În prezent, îngrijim 11 copii prematuri, șase dintre ei născuți cu o greutate sub un kilogram și sub vârsta gestațională de 28 de săptămâni", a anunțat dr. Livia Frățiman.

"Un gest pentru o viață!"

Eforturile continuă, însă, pentru că secția are nevoie și de un aparat de ecografii, dar și de un medic de cardiologie infantilă.

"În viitor, îmi doresc să mă implic mai mult, pentru că mi-am dat seama cât de important este pentru comunitate, dar și pentru împlinirea mea. Și este și o mare sursă de motivație pentru mine. Când știu că prin activitatea mea pot face acest lucru, sunt motivat să mă duc la antrenamente și să lupt", a mai spus Horia Tecău.

De altfel, organizația Salvați Copiii a lansat, cu acest prilej, campania "Un gest pentru o viață", o invitație pentru toți cei care vor să ajute copiii născuți prematur.

"Câteodată, pentru a salva o viață este nevoie doar de un gest. Cei care doresc să susțină în continuare demersul Salvați Copiii de a reduce mortalitatea infantilă în România o pot face lunar, cu un sms la numărul 8844, cu textul «Salvez» sau direcționând 20 la sută din impozitul pe profit către dotarea maternităților", a completat Gabriela Alexandrescu.

Comentează știrea

adevar
25 noiembrie 2015
adevar

Copii romani sau copii furatii din straini sechestrati in Romania ce copii salveaza?

sibnet
25 noiembrie 2015
Extra lucru la domiciliu

Sursa banilor e chiar langa tine: un curs GRATUIT, online, pas cu pas, cu cele mai simple si mai clare explicatii! Inveti imediat cum poti sa faci bani! Trebuie doar sa urmezi acest curs de exceptie si inveti garantat, GRATUIT, cum poti sa faci bani! Cand vrei cu seriozitate si tu acest curs online, cere informatii la adresa de email: [email protected]

rodica
25 noiembrie 2015
oferta job

Avem urgent nevoie de colaboratori pentru activitate usoara la domiciliu! Se lucreaza in timpul liber, part-time, circa 2 sau 3 ore pe zi. Cerem cunostinte minime de navigare pe internet, si cel putin studii medii. Cereti acum detalii mai multe la adresa de email: [email protected]

Luk
25 noiembrie 2015
Pt adevar

Bai esti prost rau! Din pacate nici gramatica limbii romane nu tine cu tine. Cand ma gandesc ca indivizi ca tine au drept de vot ma cutremur!

alina
25 noiembrie 2015
bravo!respect ptr asa gest.

Bravo!binele ti se intoarce ..mereu!sa fii sanatos si sa mai dai..bogatik Romanaie o sa ia cu ei totul cand pleaca.d aia nu dau mada..

lamoine
28 octombrie 2016
Prea multe datorii la plata?

oferă o gamă largă de opțiuni personale sau ipotecare, care satisface nevoile dvs. nu ne financement.N'hésitez contactati pentru mai multe informații:[email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.645 secunde