Campania "Adoptă un cățel". Sute de căței au ajuns la constănțeni

218
Campania

Articole de la același autor

Iubitorii de animale își completează familiile oferind noi șanse la viață câinilor fără stăpân în cadrul campaniei de adopție inițiate de Primăria Municipiului Constanța. Constănțenii s-au implicat activ până în momentul de față, și potrivit datelor furnizate de Serviciul Gestionare Animale Abandonate, de la debutul campaniei "Adoptă un cățel!", 730 de căței au fost adoptați și alți 30 de câini au fost revendicați.

Adopția cățeilor se face gratuit și poate fi realizată după ce a expirat termenul de 7 zile lucrătoare în care patrupedele ar fi putut fi revendicate de proprietari. Solicitările se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării.

Câinii vor fi încredințați spre adopție numai după ce aceștia au fost consultați de către medicul veterinar, deparazitați, vaccinați antirabic, sterilizați și identificați prin microcipare.

Serviciul Gestionare Animale Abandonate poate fi contactat la numărul de telefon 0733.045213.

Cei interesați pot vizita Adăpostul Public pentru Animale Abandonate luni, marți, miercuri și vineri, între orele 10.00 și 14.00, iar joi, în intervalul dintre 9.30 și 17.30.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4302 secunde