Calvarul adopțiilor! De la abandon, la disperare

961
2
Calvarul adopțiilor! De la abandon, la disperare - calvaruladoptiilor-1442159609.jpg

Articole de la același autor

35 de nou-născuți au fost abandonați de mame imediat după naștere în Maternitatea Spitalului Județean Constanța, în ultimele luni ale acestui an. Deși asistenții sociali și cadrele medicale fac eforturi pentru a le determina pe mame să se răzgândească, copiii rămân în grija statului până când pot fi adoptați. Vestea bună este că legea este mult mai permisivă cu cei care își doresc să adopte un copil.

În timp ce sute de cupluri fac eforturi disperate pentru a deveni părinți, zeci de copii sunt părăsiți în maternitate de mame care abia așteaptă să se descotorosească de ei. Deși mamele care își "leapădă" copiii nedoriți pe mâna medicilor sunt consiliate încă de la internarea în maternitatea din Constanța, statistica DGASPC arată că tot mai multe femei renunță extrem de ușor la copiii lor.

"Numai în primul trimestru al acestui an, 57 de copii au fost părăsiți de cele care i-au adus pe lume. Potrivit reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, 35 de copii au fost lăsați în maternitate și 22 în secții de pediatrie. Unitatea sanitară trebuie să sesizeze DGASPC în termen de 24 de ore de la data constatării dispariției mamei. Conform cercetărilor ulterioare, majoritatea părinților acestor copii provin din mediul rural", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța, Roxana Onea.

Ar da orice să devină părinți!

Lista cuplurilor care își doresc cu ardoare să devină părinți se mărește de la un an la altul, spun autoritățile, însă până să își țină copiii în brațe și să îi ducă acasă, aceștia trebuie să treacă printr-o serie de teste. Vestea bună este că legea adopției a suferit schimbări care le scurtează drumul pentru a deveni mai devreme părinți.

Astfel, legea permite reducerea de la 1 an la 6 luni a perioadei în care trebuie să fie căutate rudele copilului care vor să se ocupe de creșterea și îngrijirea acestuia. În situația în care rudele nu sunt găsite în acest interval, poate fi începută procedura de declarare a adoptabilității copilului. Totodată, se prelungește valabilitatea atestatului pentru adopție necesar viitorilor părinți, de la 1 an la 2 ani, și este eliminată etapa de pregătire pentru persoanele cărora le-a expirat atestatul și solicită obținerea unui nou atestat.

Adopția se poate realiza mai devreme

Conform legislației în vigoare, micuții părăsiți pot fi adoptați mai devreme de un an. Copiii pentru care s-a instituit o măsură de protecție socială, fie internarea într-un centru, fie la un asistent maternal, dacă în decurs de șase luni părinții nu îi vizitează sau nu se interesează de ei, pot fi declarați adoptabili. În cazul nou-născuților abandonați în maternități, după identificarea părintelui, dacă acesta dă o declarație scrisă prin care spune că renunță la copil și este de acord cu adopția, bebelușul poate fi adoptat. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Carmen
14 septembrie 2015
oferta de lucru

Oferta noua! Bani din prima luna! 100-285 de euro lunar! Avem nevoie imediat de oameni extrem de seriosi si care vor sa colaboreze cu noi urgent intr-o activitate part-time sau full-time, la alegere, cu castiguri rapide de 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), din prima luna. Cand doriti mai multe informatii, contactati unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4706 secunde