Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Căldura, subvenționată pentru toți constănțenii racordați la sistemul centralizat

Ştire online publicată Marţi, 15 Octombrie 2019
de Andreea PERHAIȚĂ

Pentru că sezonul rece este foarte aproape, iar în curând vor fi pornite instalațiile de încălzire, autoritățile locale s-au reunit la începutul acestei săptămâni, în ședință extraordinară, pentru a stabili cât vor plăti constănțenii pentru căldură, la iarnă. Astfel, prețul unei gigacalorii plătite de populație pentru întreaga perioadă de iarnă va fi de 250 de lei.

Constănțenii care sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire vor beneficia și anul acesta de un tarif subvenționat la căldură. Măsura a fost votată în cadrul ședinței extraordinare de ieri, deși consilierii locali ai opoziției au votat împotrivă, considerând că nu este normal ca subvenția să fie acordată unitar și nu în funcție de venituri. Într-un final, prețul stabilit pentru gigacalorie a fost de 250 de lei. Este cu 25 de lei mai mult decât tariful practicat iarna trecută, atunci când autoritățile locale au stabilit prețul de 225 de lei, în urma scandalului dintre CET și RADET, care i-a ținut pe constănțeni zile bune fără apă caldă la robinete.

„Ca și anul trecut, sumele pentru compensarea tarifului sunt asigurate din bugetul local. Indiferent de cât de grea a fost situația financiară a municipiului Constanța, față de alți ani anteriori în care o duceam mult mai bine, mi s-a părut corect să menținem prețul la 250 de lei, dar și de a conserva clienții sistemului centralizat. Sunt conștient că numărul de debranșări este în creștere și că nu există o încredere foarte mare în acest sistem, în momentul de față, dar atâta vreme cât noi am început simultan mai multe procese, de preluare a rețelei de transport, de absorbția fondurilor europene pentru redimensionarea și modernizarea acestei rețele, investiții în rețeaua de distribuție și, de ce nu, ne uităm chiar la o capacitate nouă de producție. Am născut un proces de reformare a acestui sistem care să stea la mâna constănțenilor, să nu mai depindă de politicile la nivel central”, a declarat primarul Decebal Făgădău.

„Avem banii necesari pentru a acoperi tot sezonul rece!“

Valoarea subvenției este de aproximativ 60 de milioane de lei, sumă care acoperă costurile subvenționării căldurii pentru întreg sezonul rece, de la 1 noiembrie 2019 până la 30 aprilie 2020. „Dorim ca acesta să fie și un semnal de încredere pentru că știu foarte bine că, din momentul în care Electrocentrale Constanța, societatea Ministerului Energiei, și RADET au intrat în insolvență, lumea a început să se sperie. Noi investim în continuare în acest sistem și îi sprijinim deocamdată unitar pe toți consumatorii, după care, pe măsură ce la nivelul României, vor fi implementate politicile și practicile europene, acelea de a ajuta mai mult clientul vulnerabil și mai puțin pe cel care o duce mai bine din punct de vedere material, vom reuși să creăm un echilibru”, a mai explicat edilul.

Potrivit acestuia, subvenționarea diferențiată în funcție de venit, introdusă de fostul primar Radu Mazăre, în anul 2013, a condus la numeroase dispoziții de recuperare a sumelor pentru constănțenii care au completat eronat declarația pe propria răspundere. „În prezent, nu avem instrumente legale adecvate, nu avem multe elemente de control,  întrucât municipiul nu beneficiază de acces la datele fiscale, financiare ale tuturor abonaților. Acel mod de acordare a ajutoarelor s-a întors ulterior împotriva celor care au mințit. Vreau să-i asigur pe toți constănțenii racordați la sistemul centralizat că pentru sezonul rece 2019 – 2020 avem toți banii necesari astfel încât să menținem prețul la 250 de lei. Dacă vor fi sincope în tot lanțul de furnizare și de producere a energiei electrice, vom avea instrumente prin care să intervenim așa cum am intervenit și anul trecut, când, cu scop politic, a fost declanșată o criză a apei calde în municipiul Constanța”, a mai adăugat primarul Decebal Făgădău.

PUBLICITATE
Citeşte şi
RAJA S.A. a comunicat în data de 2.09.2019 că înregistrează o avarie pe rețeaua care alimentează cu apă rece punctul termic nr. 42. În consecință, în lipsa apei reci nu se poate ...
Electrocentrale Constanța S.A. (CET Palas) a comunicat în data de 08.10.2019 că înregistrează o avarie pe rețeaua care alimentează cu energie termică primară punctul termic nr ...
Începând de luni, 14 octombrie, RADET Constanța va demara lucrările specifice premergătoare începerii sezonului de furnizare a căldurii.„Rugăm consumatorii să își ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Încetișor, încetișor, vremea se schimbă și la Constanța. Norii se mai înmulțesc și temperaturile scad ușor. Este posibil chiar să plouă slab. Iar răcirea va continua și săptămâna ...
În curând, sistemul automat de taxare din parcarea supraetajată situată în zona Spitalului Județean de Urgență Constanța va fi pus în funcțiune. Parcarea ...
Mii de copii din județul Constanța adorm în fiecare seară cu gândul la părinții de peste mări și țări, aflați la muncă în străinătate. Multora nu le lipsește nimic, au telefoane ...
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E - Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță ...
Echipajul fregatei „Regele Ferdinand” a organizat ieri, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, o ceremonie militară și religioasă la bord ...
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța aduce în atenția publicului, joi, 14 noiembrie, de la ora 17.30, expoziția „1989. Revoluția de Catifea” ...
KMG International va sprijini educația de calitate în județul Constanța prin programul Teach for Romania în anul academic 2019-2020, susținând două cadre ...
În cazul în care doriți să renunțați la biletele de tratament alocate de  Casa Județeană de Pensii, trebuie să știți că acestea pot fi anulate cu restituirea integrală a ...
Continuă lucrările de reabilitare a străzii Unirii din cartierul Faleză Nord. După ce în weekend a fost finalizată asfaltarea pe porțiunea delimitată de străzile ...
De câteva săptămâni, lucrători ai RAEDPP, ai companiei de salubrizare și reprezentanți ai Primăriei Constanța muncesc, umăr la umăr, pentru a transforma strada Semănătorului, din ...
Niciun câine comunitar nu a fost eutanasiat în cele opt luni de activitate a Serviciului de Gestionare a Animalelor Abandonate. Municipalitatea a aplicat decizii de menținere ...
În Constanța se reiau, din această săptămână, acțiunile de deratizare în municipiu. În cursul zilelor următoare vor fi amplasate momeli toxice în locuri inaccesibile ...
Angajații din județul Constanța care beneficiază de abonamente la sălile de sport și relaxare din rețeaua națională 7card au făcut aproape 6.000 de ...
Românii vor putea observa, în această după amiază, un fenomen astronomic rar. Planeta Mercur va trece peste discul Soarelui.Fenomenul astronomic va dura în total 5 ore și 28 de ...
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Consiliul Județean Constanța, în colaborare cu Societatea de Științe Istorice din ...
Primăria Municipiului Constanța respectă dreptul la viață al câinilor comunitari. Municipalitatea a aplicat decizii de menținere a cățeilor în adăpost, după ...
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că i-a solicitat ministrului Economiei, Virgil Popescu, să se deplaseze la ELCEN și să ia legătura cu autoritățile locale pentru ca ...
Primăria Municipiului Constanța a reluat astăzi acțiunile de deratizare în municipiul Constanța. În cursul acestei săptămâni vor fi amplasate momeli toxice în ...
Angajații SC Confort Urban SRL continuă în această săptămână procesul de reabilitare a străzii Unirii. Pe tronsonul cuprins între strada Dragoslavele și strada Zorelelor ...
PROGNOZA METEO pentru intervalul 11 - 24 noiembrie. Vremea se menține caldă în cea mai mare parte a țării până în jurul datei de 21 noiembrie, cu valori de temperatură cu până la ...
Social Politică Sport
Cultură-Educație Actual Economie
Fun Arhiva