Bulevard cu parfum de epocă. De la gropi comune la palatele moșierilor, în buza mării!

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 07 Decembrie 2019 1481


La începuturile sale, Bulevardul Elisabeta era locul preferat al constănțenilor pentru promenadă. Prima arteră între mare și Constanța, străjuită de adevărate palate, era locul unde se etalau toaletele, se desfășurau intrigile și conversațiile discrete. Astăzi, parfumul de sfârșit de secol XIX mai este păstrat de arhitectura deosebită a clădirilor care au supraviețuit vicisitudinilor timpurilor. 


O arteră pe care o parcurgi, la pas, în aproximativ zece minute, străjuită, pe o parte, de faleză, iar pe cealaltă parte, de clădiri impunătoare, seculare. Bulevardul Regina Elisabeta a fost conturat între anii 1879 – 1880, luând naștere, așa cum erau timpurile, din dorința de dezvoltare și înfrumusețare a orașului de pe malul mării. Iar bulevardul a apărut odată cu clădirile construite de nume sonore ale vremii. Edificii impozante, realizate de moșieri, negustori de cereale sau oameni de cultură. Documentele istorice consemnează că, în momentul săpării fundațiilor palatelor de pe Bulevardul Regina Elisabeta au fost găsite rămășite ale soldaților francezi răpuși de holeră, în timpul Războiului din Crimeea și adunate în gropi comune, pe malul Mării Negre, la Constanța. 


Oseminte ale soldaților răpuși de holeră, găsite la săparea fundațiilor 


De altfel, în cartea „Constanța și Techirghiol”, editată în 1924 și pusă la dispoziție de decanul de vârstă al atleților din Constanța, Traian Petcu, se descrie cum a ajuns țărmul constănțean mormânt pentru soldați. „În Dobrogea au ajuns Sphii de Orient - un corp special, compus din aproximativ 2.500 de călăreți turci, condus de generalul Iusuf, chemat din Algeria și două diviziuni de soldați, „cu destinația de a se sprijini reciproc, pe toată linia de bătaie, dintre Varna, prin Mangalia și până la Constanța și cu paza drumului Silistra - Racova. „Holera însă s-a ținut ca un blestem pe urma trupelor; le urmărea ca un păcat care nu iartă. Molima s-a cuibărit tot mai mult între soldați, până a zvâcnit ca un flagel distrugător. (…)Holera venise ca un fulger asupra coloanei expediționare. Până seară, erau 150 morți și 350 în agonie; ziua de 30 iulie a fost fatală pentru armata franceză de la Palaz. (…) De la Constanța, bolnavii care scăpau cu viață erau îmbarcați pe vapor și duși la Varna. Foarte mulți francezi au murit însă la Constanța și-au fost înmormântați pe coasta mării, deasupra portului, unde se sfârșește bulevardul Elisabeta”, se amintește în documentul respectiv, precizându-se că osemintele le-au fost găsite când „s-a nivelat terenul în vedere ridicării actualului Cazinou”, de unde au fost mutate în Cimitirul Francez și ulterior în Cimitirul Central. 


Palatul fraților Manissalian, bombardat în Al Doilea Război Mondial 


Un prim punct de referință pe renumitul bulevard este Casa Pariano, actualul Muzeu de Sculptură „Ion Jalea”. Imobil construit în stil neoromânesc, după Primul Război Mondial, a fost proiectat de arhitectul Victor Ștefănescu, iar proprietar era Constantin Pariano, un moșier școlit în Belgia, cu o întinsă fermă în zona Valu lui Traian, de astăzi. Acesta a deținut, în trei rânduri, funcția de prefect al Constanței, în perioada 1900 – 1912. Îndrăgostit de mare, moșierul a ochit locul respectiv pentru a-și ridica vila, dar s-a lovit de un obstacol: pe teren se afla casa căpitanului portului, Nicolae Macri. Mai mult, proiectul său a fost amânat de intrarea României în Primul Război Mondial, astfel că imobilul a fost finalizat abia în 1920. În momentul în care bulevardul a fost prelungit, iar casa căpitanului portului dărâmată, moșierul Pariano a cumpărat locul și a realizat imobilul. De-a lungul timpului, după naționalizare, imobilul a fost consulat englezesc, sediu al Serviciului Maritim Român, iar după 1968, a devenit muzeu. 


O altă clădire de referință pentru bulevardul de la malul mării a fost Casa Manissalian, astăzi dispărută. Astăzi, în locul palatului în adevăratul sens al cuvântului, realizat de frații Manissalian, este un bloc. „Casa-palat a fraților Manissalian Armanag și Kevork, bogați negustori armeni ce se ocupau cu exportul de cereale în Austria și Franța, se construiește în 1904, după planurile arhitectului Ion Berindei, în stil eclectic. Clădirea cu parter și două etaje avea o formă compactă, monovolum, fără colțuri. Pe orizontală era marcată de asize, de un brâu ieșit între parter și etajul I, de plăci ce susțineau balcoanele în stil franțuzesc, de rezalitul de deasupra etajului II și de aticul de deasupra acestuia. Clădirea era înconjurată de un gard mic din piatră și fier forjat. Frații Manissalian au fost nevoiți să-și vândă proprietățile în 1929, din cauza unor datorii acumulate din tranzacții cu cereale eșuate (un transport de cereale a fraților către Viena nu a putut fi onora din cauza înghețului pe Dunăre). Casa Manissalian devine sediul Camerei de Comerț a Constanței. Bombardat în timpul celui de al Doilea Război Mondial, imobilul a fost distrus”, se arată în documentele Institutului Național al Patrimoniului. 


Casa lui Kogălniceanu, dispărută, scoasă la vânzare din cauza datoriilor 
Sortită dispariției a fost și casa istoricului și politicianului Mihail Kogălniceanu. Ridicată în 1883, casa acestuia era vizavi de Cazinou. Aici, arată documentele vremii, poposea uneori chiar și Regina Elisabeta. După moartea istoricului, în 1891, din cauza problemelor financiare lăsate în urmă de acesta, Tribunalul Constanța a anunțat scoaterea la vânzare a celor trei imobile deținute în orașul de malul mării. O casă construită pe Bulevardul Elisabeta, din piatră, învelită cu olane, compusă din opt camere, două antreuri și bucătărie, cu curte și fântână, a fost vândut pentru 15.000 de lei, în 1892. Ulterior, imobilul a fost dărâmat. 


Moșier împătimit de jocuri de noroc a vrut casă lângă Cazino 
Un imobil care iese în evidență, și în prezent, este Casa Bârzănescu. Construită în stil Art Nouveau, de către Ion Bârzănescu, casa a fost locuită de inginerul Zahariadi, diriginte al lucrărilor portului Constanța. Se mai impune menționată și Casa Cănănău, proiectată de arhitectul Victor Ștephănescu, același care a realizat și planurile clădirii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Casa i-a aparținut lui Titus Cănănău, primar al Constanței în perioada 1910 – 1912 și a găzduit, de-a lungul vremii, Banca Națională a României și Consulatul Republicii Populare Chineze la Constanța. La numărul 17, și astăzi poate fi admirată Casa Șomănescu. Clădirea ridicată în 1903 a aparținut moșierului bucureștean Sava Șomănescu, președinte al Societății Agrare și a Ligii pentru Unitate Culturală a Românilor. Bârfele vremii arată că moșierul ar fi ținut să-și facă o casă cât mai aproape de Cazinou, căci era un împătimit jucător.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei