Bonuri de masă pentru pensionarii de peste 75 de ani care au pensia minimă de 704 lei

162
Bonuri de masă pentru pensionarii de peste 75 de ani care au pensia minimă de 704 lei - bonuri-1594803352.jpg

Articole recomandate

Persoanele în vârstă de peste 75 de ani care beneficiază de pensia socială minimă garantată în valoare de 704 lei urmează să primească bonuri de masă, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.


Persoanele vizate de această măsură vor primi lunar tichete electronice în valoare de 180 de lei, pe care le pot folosi pentru a achiziționa mese calde de la unitățile autorizate, a explicat Violeta Alexandru, pe Facebook.


"Un mic sprijin pentru pensionarii cu vârsta de peste 75 de ani și cu 704 lei la care mă tot gândesc. Aproximativ 130 milioane de euro pentru acest program finanțat din fonduri europene, fiecare persoană urmând să primească 180 lei/lună sub forma tichetelor electronice. Se vor folosi doar pentru achiziționarea mâncării calde de la unitățile autorizate", a scris Violeta Alexandru.


Ministrul Muncii a explicat că bonurile valorice vor fi transmise beneficiarilor de către primării.


La începutul anului, aproximativ 900.000 de persoane erau beneficiari ai pensiei sociale minime garantate în valoare de 704 lei. 


Sursa: digi24.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.5321 secunde