Bolnavii cu accidente vasculare grave nu pot fi tratați la Constanța. Care este motivul
Articole de la același autor
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE ÎN CAZUL TINEREI DIN CONSTANȚA UCISE DE O PRESUPUSĂ RĂCEALĂ / "La autopsie, plămânii ei erau plini de puroi!"
28 Septembrie 2017
Spitalul Județean, dotat cu aparatură nouă pentru secția Pediatrie
02 Septembrie 2017
Bebelușii vor fi tratați în cele mai bune condiții. Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți, demolată și reabilitată
10 Octombrie 2017
Avalanșa debranșărilor, la final. Constănțenii nu-și mai permit "notele de plată"
27 Septembrie 2017
Drama "îngerașilor"! Abandonați de părinți, în spital
30 August 2017
Constănțenii care se știu cu probleme neurologice se tem pentru sănătatea lor și așteaptă, cu sufletul la gură, ca și la Constanța să fie înființate, la fel ca în alte județe mari ale țării, unități salvatoare de stroke, adică niște unități de tratare a accidentelor vasculare cerebrale grave.
Cu toate acestea, lucrurile bat pasul pe loc, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) nereușind să facă acest lucru, deși își doresc așa ceva. Motivul? Nu au primit încă aprobarea de la București. "Noi am întocmit documentația necesară pentru demararea proiectului, pe care am trimis-o către Ministerul Sănătății, în vederea aprobării, la sfârșitul lunii august 2017", a declarat pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al instituției, Crina Kibedi.
O unitate de stroke în județul nostru este absolut necesară pentru tratamentul bolnavilor, mai ales pentru că scade mortalitatea, reduce complicațiile și poate evita chiar paralizia la pacienții cu infarct sau hemoragii cerebrale.
Astfel, dacă un pacient cu un atac cerebral are acces la tratament modern în primele trei ore de la debut, șansele de vindecare ale acestuia sunt foarte mari. Mai mult decât atât, în cadrul acestor unități se face rapid diferența între infarct și hemoragie, pe baza unor complexe investigații de specialitate. Apoi se intervine pentru distrugerea cheagului, revascularizare sau se face decompresiunea chirurgicală, desigur, dacă edemul este important.
"Unitățile de stroke fac parte din tratamentul și condițiile moderne de a îngriji și a acorda primul ajutor unui pacient cu accident vascular cerebral. Aceste unități există deja în toată lumea civilizată, dar și în centrele universitare de renume din țară sau în orașele cu un potențial economic și turistic mult mai precar decât al Constanței, ca Baia Mare, Oradea, Arad", a declarat pentru "Cuget Liber", dr. Ildiko Toldișan. Aceste unități de stroke, a precizat medicul, ar trata bolnavii cu accident vascular acut și poate fi comparată cu o unitate de urgență vasculară, ceva similar cu unitățile în care sunt tratate infarctele miocardice. Aici, pacienților li se face tromboliză, în primele ore de la producerea accidentului vascular, care poate fi salvatoare pentru bolnavi.
"Prin aceste tratamente, foarte multe dintre persoanele suferinde nu ar mai rămâne paralizate sau dependente de societate ori familie", a explicat specialistul.
În ceea ce privește tromboliza, aceasta presupune injectarea unei substanțe care dizolvă cheagul situat pe vasul de sânge și care o astupă. În acest fel, se dă drumul la fluxul sanguin să circule, iar blocajul rămâne la minimum.
În concluzie, medicii constănțeni consideră că unitatea de stroke nu este un moft, ci un lucru obligatoriu, de a intra într-o normalitate, mai ales că bolnavul trebuie să ajungă la spital imediat de la producerea accidentului vascular.
"Într-un spital ca al nostru, patologia neurologică este foarte mare, iar 70%-80% dintre cazuri sunt accidente vasculare cerebrale. Partea proastă este că mai mult de jumătate dintre ei rămân cu dizabilități foarte grave, motiv pentru care este strict necesară înființarea unei unități de stroke. Desigur, aparatura necesară este importantă, iar un tomograf performant am avea, dar este nevoie de o întreagă echipă care să lucreze aici 24 de ore din 24. În prezent, există deja un proiect pe care l-am depus pentru această unitate și așteptăm un răspuns pentru a vedea când am putea-o realiza", a declarat șeful secției Neurologie din cadrul SCJU, dr. Anca Hâncu.

Articole pe aceeași temă
Marţi, 17 Octombrie 2017
Duminică, 08 Ianuarie 2017
Marţi, 14 Martie 2017
Vineri, 24 Februarie 2017
Luni, 13 Februarie 2017
Luni, 30 Ianuarie 2017
Vineri, 27 Ianuarie 2017
Marţi, 17 Ianuarie 2017
Vineri, 13 Ianuarie 2017