Bloc după bloc, hotel după hotel! Stațiunea Mamaia se umple de turnuri

3270
6

Articole de la același autor

Stațiunea Mamaia continuă să se dezvolte văzând cu ochii. Mii de spații de cazare vor fi gata și vor fi disponibile în această vară pentru turiștii care doresc să-și petreacă vacanța în bătrâna stațiune. Investitorii ridică bloc după bloc, hotel după hotel. Numai în ultimele două luni, s-au solicitat zeci de autorizații de construcție și avize de mediu pentru construirea de imobile în stațiune. 


Cel mai recent este exemplul lui Dorinel Turcu, afacerist care dorește să obțină certificatul de urbanism pentru construirea unui hotel cu opt etaje, pe bulevardul Mamaia, în stațiune, în apropierea hotelului Doina. Conform documentației depuse la Primăria Constanța, terenul are o suprafață de 834 de metri pătrați, iar beneficiarul dorește construirea unui imobil cu destinația hotel, având regimul de înălțime subsol, parter, șase etaje și două etaje retrase, cu alei de acces auto și pietonale și spații plantate. Accesul se face pe zona de vest a hotelului, cu deschidere direct la bulevardul Mamaia, iar în toate celelalte trei laturi este domeniu public al municipiului Constanța. 


În Mamaia Nord, patru beneficiari au solicitat Agenției Județene de Mediu Constanța avizul pentru a ridica două imobile de câte patru etaje cu spații comerciale la parter și apartamente de închiriere în regim turistic la etaje. Astfel, Dumitru Custara, Loredana Custara, Tănase Cușa și Maria Cușa, proprietarii unui teren de 1.213 metri pătrați, inten-ționează să construiască, în total, 36 de apartamente cu suprafața utilă mai mică de 100 de metri pătrați. Ei propun amenajarea de spații verzi, cu rol decorativ și de protecție pe cel puțin 30 la sută din totalul suprafeței de teren, adică în jur de 364 de metri pătrați. De asemenea, vor fi 20 de locuri de parcare cu dale înierbate. 


Vor mai multe etaje! 
Tot în Mamaia Nord, un alt investitor vrea să mai adauge un etaj hotelului pe care îl are deja în construcție. Beneficiarii Gianina Paraschiva și Ionuț Ciprian Ciujdel au depus un memoriu de prezentare pentru modificarea proiectului în timpul execuției din hotel cu parter, două etaje și al treilea etaj retras în hotel cu parter, trei etaje, al patru etaj plus o terasă circulabilă, totul în limita a 20 la sută din aria construită desfășurată.


Patru blocuri cu apartamente de lux 
În aceeași zonă de nord a stațiunii, Lucian Marin, Vasilica Marin și SC Excelsior SRL solicită aceeași modificare pentru un imobil cu trei etaje tip apartament-hotel, prin completare cu etajul al patrulea și crearea etajului al cincilea. 


Tot în zonă, Maria Sponte și Iuliana Cărțună au solicitat Agen- ției de Mediu Constanța avizul de mediu pentru construirea a patru imobile cu șapte etaje, cu spații comerciale la parter. Suprafața totală a terenului este de 5.010 metri pătrați.


Conform memoriului tehnic, se vor realiza șase apartamente la parter și un spațiu comercial în suprafață de 63,20 metri pătrați, câte șapte apartamente la etajele 1 - 6, și cinci apartamente la etajul al șaptelea. 


De asemenea, Alcorex Building SRL a solicitat emiterea acordului de mediu pentru construirea unui imobil cu șase etaje cu parcare la demisol și parter și cu piscină exterioară, propus a fi amplasat pe malul lacului Siutghiol, vizavi de complexul Iaki. Iar Vasile Neagu a cerut acordul de mediu pentru ridicarea unui hotel cu șapte etaje, în zona Caraiman din Mamaia. 


Comentează știrea

zoro
16 ianuarie 2017
numai machedoni

Machedoni plini de bani. Si cand se vor termina terenurile libere, ce urmeaza ? Cimitire la marginea orasului ?

Liviu Chilian
16 ianuarie 2017
Rromarlanii așa cum sunt - bizdici narcisiști

Fără ajutorul demențial al merdia, kkpIUDAlistii cleptomaniaci Rromarlani si sponsorii lor satanici streini, nu ar fi putut sa distrugă fosta Romanie in numai o generație, si sa'i împuțineze populația cu cinci milioane de suflete arse de tot-holocaustizate. Merdialqaedana Pergaita e psihopata. Face reclama Greco-Tziganilor hoți demonici. Mamaia este un ghetou de beton, rigips si termopane in stil Amerikknar. Nu mai e o stațiune de recreere si odihna. A ajuns un grajd imens de beton in care Greco-Tziganii ii jupoaie de bani contra servicii de rahat-cu-perje pe Rromarlanii ce se încumeta sa vina la mare. Greco-Tziganii primitivi vor avea soarta Zsidanilor in istoria României renăscute din propria cenușă! Amin! Doamne Iisuse Christoase, ocrotește'i pe puținii Romani ce mai supraviețuiesc pe Glia Românească!

Constantin
16 ianuarie 2017
bloc langa bloc

Mamaia nu se dezvolta... Mamaia este sufocata de betoane si urat. Mamaia este distrusa de niste bestii fara creier!

Machedonii
16 ianuarie 2017
ultima speta umana

Niste degenerati. Se insoara cu verisoar-sa si se mira ca-i ies copiii handicapati. Spui machedon si tragi apa.

Constantin
16 ianuarie 2017
...Fagadau!!!...

Ce derbedei!!! Un oras distrus de niste bestii fara creier! Orasul asta al cui este? De ce il distrugeti ticalosilor? Ce v-au facut copiii? De ce va bateti joc de noi netrebnicilor? Fagadau!!!!. .. Nu-ti e mila de copiii tai? De ce ii condamni sa traiasca intr-un ghetou? Fagadau, du-te in cimitir si mediteaza in fata unui mormant... nu iei nimic cu tine...

Un sofer
16 ianuarie 2017
Parcari

Toti vor sa construiasca, e ok ...dar la atatea apartamente cate locuri de parcare vor fi disponibile? Cum vor parca 36 de proprietari pe 20 de locuri? Ce vor face daca le mai vin si niste prieteni in vizita? Nu mai vorbim de hoteluri care ar trebui sa aibe mult mai multe locuri de parcare... Punem ceva gazon si niste copacei peste care vor urca zecile de masini care nu vor avea unde sa parcheze? Sa speram ca mai sunt ceva oameni inteligenti care vor pune intrebarile astea inainte de a da aprobarile necesare...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6008 secunde