Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social
Același proiect, două administrații!

Bicicletele gratuite, ruginite în depozite, la Constanța, dar funcționale la Balchik

Ştire online publicată Miercuri, 26 Septembrie 2018
de Andreea PERHAIȚĂ
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

Sunt mai bine de cinci ani de când Constanța ar fi trebuit să aibă

390 de biciclete cu care turiștii și locuitorii municipiului să se plimbe gratuit, prin oraș și prin stațiunea Mamaia. Proiectul, demarat la mijlocul lunii septembrie 2013, ar fi trebuit să dureze doar 18 luni, dar nu e

nici acum gata. Sunt însă șanse ca să ne putem plimba cu bicicletele gratuite de la primărie, de Crăciun sau chiar de Revelion,

când spun reprezentanții instituției că ar putea fi finalizat proiectul.

Intitulat Black Sea Bike - Diversification of the tourism services în Constanța - Balchik Cross Border Region by Bike - BSB, proiectul urmărește oferirea de servicii pentru turiștii din zonă.

Astfel, ar fi trebuit să ajungă la Constanța 390 de biciclete, în 24 de stații, din Peninsulă, prin centrul orașului și până în stațiunea Mamaia. Dacă se respecta termenul de finalizare, contribuția Uniunii Europene ar fi trebuit să fie de peste 1.270.000 de euro, iar cea a Primăriei Constanța de doar 25.700 de euro. În noile condiții, cel mai probabil, autoritățile locale vor trebui să suporte toată investiția.

Unde sunt bicicletele?

Dincolo de ridicolul situației, unele dintre stațiile amplasate încă din 2016 au fost deja distruse și se pare că cel puțin una a fost furată cu totul. În plus, bicicletele, despre care Primăria Constanța spune că au fost achiziționate și puse la păstrare, nu le-a văzut nimeni.

În tot acest timp, în Balchik, orașul partener în cadrul proiectului, bicicletele sunt funcționale de ani de zile și sunt folosite cu bucurie de turiști sau localnici.

„În anul 2013, atât Primăria Constanța, cât și cea din Balchik au accesat bani de la UE pentru a se crea un proiect comun de Bike Sharing atât la Constanța, cât și la Balchik. Ieri, noi am fost în vizită cu bicicletele la Balchik și am făcut pentru dumneavoastră câteva poze cu același tip de proiect pe care îl avem și la Constanța și se vede destul de clar că la Balchik proiectul funcționează de mai bine de trei ani de zile, pe când, la Constanța, stațiile de bicicletă s-au degradat din cauza faptului că nu au fost întreținute cum trebuie și să nu mai vorbim despre cele 390 de biciclete care lipsesc la noi. Rușine, Primăria Constanța, pentru că nu știți să vă folosiți de niște bani și v-ați bătut joc de ei”, au scris recent un grup de bicicliști din Constanța, după o vizită la Balchik.

Impotmoliți la serviciile de mentenanță

Contactați, reprezentanții Primăriei Constanța au declarat, pentru „Cuget Liber”, că proiectul ar putea fi funcțional până la finele anului 2018.

„Bicicletele și stațiile sunt achiziționate în stare perfectă de funcționare și sunt ținute în depozite. E posibil ca până la finele anului să fie puse în funcțiune. Sunt în curs de achiziție și serviciile asigurare a funcționalității sistemului de bike-sharing. Au fost deja trei licitații, dar nu s-a finalizat niciuna. A fost câte un singur participant. Dacă nu vor fi contestații la ultima licitație, proiectul ar putea fi demarat la finele acestui an”, a explicat Diana Sobaru, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Elevii Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia vor pedala, astăzi, pentru un scop nobil. Este vorba despre „Campania pe biciclete”, activitate ...
Peste mai puțin de o săptămână, unitățile de învățământ își deschid porțile pentru a-i primi pe școlari. Încă se lucrează pentru ca totul să fie pregătit când sună primul ...
Biroul teritorial Tulcea al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est a achiziționat 20 de biciclete prin proiectul european „Transdanube. Pearls - Rețea pentru ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Iarna pare că se dă bătută la malul mării. După ce în ultimele zile nu au reușit să aducă decât vreo doi fulgi răzleți de nea și ceva vânt mai rece, norii se risipesc și în locul ...
Noi, oamenii, suntem ființe insațiabile și copii fiind, dacă nu primim mereu ceea ce avem nevoie și, mai ales, la intensitatea la care ne dorim, ajungem să ...
Dacă vă mai încercați norocul din când în când la loto, în week-end aveți șansa să deveniți milionar în euro. Reportul la 6 din 49 depășește 2,3 milioane de euro, dar premii ...
Cazinoul Constanța a primit vineri o nouă șansă. Toată documentația pentru actualizarea lucrărilor de intervenție a fost realizată, s-a stabilit un nou deviz al lucrărilor și se ...
Constănțenii din stațiunea Mamaia vor fi lipsiți de apă rece, săptămâna următoare, timp de mai bine de 15 orePentru executarea unor lucrări de deviere a conductei de alimentare cu ...
Lidl România recheamă preventiv produsul "Belbake Fulgi nucă cocos, 200 g", cu termenul de valabilitate 21 noiembrie 2019 și lotul 34188, în condițiile în care s-a constatat că ...
Alocații de stat pentru copii vor fi majorate. Ca urmare a deciziei Parlamentului, de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii și Justiției Sociale, cu suma de 2,13 ...
După ce medicamentul pentru tuse Eurespal a fost retras de pe piață, un alt medicament cu substanța activă fenspiridă va fi retras de la comercializare. Grupul ungar Gedeon ...
Casa Națională de Sănătate (CNAS) reamintește, într-un comunicat postat pe site-ul instituției, că valabilitatea cardurilor naționale de sănătate a fost ...
Începe ședința Consiliului Local Constanța, pentru finalizarea procedurilor privind predarea Cazinoului către Compania Națională de Investiții, în vederea demarării lucrărilor de ...
Alte trei persoane au murit de gripă în ultimele zile potrivit Instutului de Sănătate Publică. Este vorba despre doi bărbați din Galați și unul din Caraș-Severin. Bilanțul ...
Premierul Viorica Dăncilă a participat, vineri, la votul final în plenul reunit al Parlamentului asupra proiectul de buget pentru 2019. Executivul va avea ședință, de la ...
Mii de medicamente generice esențiale pacienților români au fost sau vor fi retrase din piață, ca urmare a poverii fiscale cauzate de taxa clawback, a avertizat, vineri ...
Două persoane infectate cu acinetobacter au murit la Institutul 'Marius Nasta” din București. Două persoane au murit în această săptămână la Institutul de ...
Laura Codruța Kovesi, fosta șefă DNA, este citată vineri la Secția de investigare a magistraților din cadrul Parchetului General pentru a fi audiată ca suspect într-un dosar ...
Soția președintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis, a fost audiată în dosarul caselor, la ICCJ, în data de 6 februarie 2019, informează România TV.Carmen Iohannis a fost chemată ...
Colegiul Medicilor din România (CMR) anunță că a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Sănătății. Documentul prevede că părțile vor comunica datele și informațiile în ...
Poliștii locali au continuat activitățile specifice pentru eliberarea domeniului public sau privat de garaje, în scopul creării mai multor locuri de parcare sau după caz ...
Duminică, 17 februarie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 14 februarie, Loteria Română a ...
Încă un lot de file de somon afumat contaminat cu Listeria este retras de compania Auchan, care solicită celor care au cumpărat produsul să nu îl consume și să îl returneze ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Arhiva