Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Bebelușii vor fi tratați în cele mai bune condiții. Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți, demolată și reabilitată

Ştire online publicată Marţi, 10 Octombrie 2017
de Mirabela ȘERBĂNESCU
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

Viitoarele mămici au toate motivele din lume să se bucure. Lucrările de reconstrucție și modernizare a secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța avansează și, în scurt timp, bebelușii care se vor naște aici vor beneficia de cele mai bune condiții.

La acest moment, susțin reprezentanții Asociației „Dăruiește aripi”, acestea se află în faza de demolare.

„Ne luăm toate măsurile de siguranță pentru ca activitatea noastră de pe șantier să nu afecteze programul și-așa foarte încărcat al spitalului, poluarea fonică și cantitatea de praf să fie reduse la minim. Nu vă închipuiți că totul este roz, dar ne străduim să trecem peste micile obstacole, din care învățăm în fiecare zi, și să ajungem la soluții viabile, pe termen lung, care au ca scop final reconstrucția și modernizarea secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți din cadrul Spitalului Județean Constanța”, au precizat aceștia.

Tot în cadrul proiectului, luna aceasta, ei au mai reușit să strângă bani, prin intermediul a două campanii de strângere de fonduri încheiate cu succes. Prima dintre acestea a fost întreprinsă de o companie de telefonie mobilă, care a organizat o expoziție de vânzare cu diverse promoționale pentru proprii angajați, expoziție care a generat donații în valoare de 10.350 lei.

Apoi, în luna septembrie, Veronica Soare a parcurs ca pelerin 880 de kilometri în 33 de zile drumul Camino de Santiago, ducând cu ea mesajul proiectului în care Asociația „Dăruiește Aripi” îi are ca parteneri și pe cei de la Asociația „Inima Copiilor”.

„În luna martie am vizitat secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Județean din Constanța. Când am ieșit din lift și am trecut de ușa care despărțea bebelușii de restul lumii am știut. Nu multe s-au făcut acolo din 1968, când a fost construit spitalul. Rămăsesem ultima în acea încăpere în care se aflau câteva incubatoare. Stăteam în fața celui în care se odihnea cea mai mică făptură pe care am văzut-o vreodată. Nu știam că un bebeluș poate fi atât de mic. Foarte mic. Șapte sute de grame”, povestește pe blogul ei, Veronica Soare.

Ulterior, tânăra a strâns donații din SMS-uri, în valoare de 5.680 de euro, toți acești bani intrând în proiectul de reconstrucție a Terapiei Intensive Nou-Născuți.

Peste o mie de copii tratați anual

La ora actuală, secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți din cadrul SCJU este singura secție care îngrijește în regim de terapie intensivă copiii nou-născuți prematur sau cu afecțiuni medicale, din zona de sud-est a României.

Ca urmare, realizarea acestui proiect înseamnă scăderea ratei morbidității și mortalității infantile neonatale și acordarea îngrijirilor specifice unei secții dotate eficient pentru un debut sănătos în viață a copiilor născuți sau transferați aici.

Reamintim că, an de an, o mie de copii născuți cu probleme medicale grave sau prematur sunt tratați în Secția de Terapie Intensivă Nou-născuți. Tocmai de aceea, este nevoie ca cei mici să fie tratați în niște spații corespunzătoare, mai ales că secția nu a mai fost renovată de aproape 50 de ani.

Aici, spațiile existente sunt insuficiente și improprii, sunt înghesuite incubatoare pe holuri și în sala de nașteri, iar aparatura este depășită. Echipamentele medicale sunt puține, vechi și suprautilizate, climatizarea este rudimentară, iar condițiile de sterilitate nu permit tratarea în siguranță a pacienților.

Acesta este și motivul pentru care, pe viitor, se dorește ca Terapia Intensivă pentru Nou- Născuți din Constanța să se transforme într-unul dintre cele mai performante centre de acest fel din Europa.

Așadar, noua secție va avea locuri suficiente pentru terapie intensivă, dar și pentru prematuri, iar copiii vor fi îngrijiți în încăperi sterile și sigure.

Totodată, sistemul performant de climatizare și tratare a aerului va asigura sterilitatea necesară.

„Fiecare încăpere de tratament va avea gaze medicale, incubatoare și echipamente medicale de ultimă generație, dar și mobilier specializat. Va fi liniște, o iluminare plăcută și confortabilă. Ne dorim ca toți copiii internați în secție să primească cele mai bune tratamente și să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a avea o șansă în plus să fie salvați, să crească mari și sănătoși”, a declarat Alina Vasea, președintele Asociației „Dăruiește Aripi”.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Medicul Gheorghe Nicolae, fostul șef al secției de terapie intensivă a Spitalului Județean Constanța a decedat în urma unui tragic accident rutier petrecut la Filiași. Medicul ...
Foarte puține persoane știu că operațiile de transplant, dar și alte tipuri de operații, precum și tratamente efectuate la clinici din străinătate se pot ...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) a anunțat astăzi că începând cu data de 13 martie, dr. Bogdan Obada a fost numit director medical interimar al SCJU ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța se confruntă, pe perioada verii, cu foarte multe cazuri de toxiinfecții alimentare și enterocolite acute, iar ...
 Vremea revine la valorile normale pentru mijlocul lunii iulie. Pe litoral, norii s-au risipit și temperaturile sunt în creștere. Așa că vremea este numai bună de plajă ...
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță ...
 Amenajarea locurilor de joacă din municipiul Constanța continuă cu spațiile destinate celor mici de pe bulevardul Tomis, bl. TAV 5, și aleea Hortensiei ...
Zile negre, săptămâna trecută, pe șoselele din județul Constanța. Mai mulți oameni și-au pierdut viața în accidente rutiere grave, provocate din neatenție, din grabă, dar și din ...
Amenajarea locurilor de joacă din municipiul Constanța continuă cu spațiile destinate celor mici de pe bulevardul Tomis, bl. TAV 5, și aleea Hortensiei. Zilele ...
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor ...
Ca urmare a unei avarii survenite astăzi - 16 iulie 2019, pe rețeaua care alimentează cu energie electrică localitatea Ciocârlia de Jos, Stația de pompare apă potabilă ...
Expoziție spectaculoasă la City Park: personajele din Game of Thrones, sculptate în mină de creion• Întâlnire cu 30 de micro-sculpturi, dar și cu unul dintre ...
Eugen Teodorovici, ministrul de Finanțe, anunță că guvernul pregătește impozitarea pensiilor speciale și limitarea gratuităților acordate pentru studenți ...
Conform graficului de lucru, în această săptămână, se reabilitează trotuarele pe strada Baba Novac, tronsonul cuprins între strada Frunzelor și strada Biruinței, pe ...
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță ...
Sâmbătă, 20 iulie, de la ora 17.00, Tomis Bike Constanța vă propune să ieșiți la o plimbare în familie la a 19-a ediție Constanța Pedalează din 2019, pe străzile ...
Distracție și premii multe zilele acestea, pe litoral. În luna iulie, se desfășoară o nouă ediție a campaniei de colectare a dozelor din aluminiu - ExtravCANza, organizată cu ...
Pe durata sezonului estival, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța efectuează activități ...
Constănțenii care nu reușesc să-și descurce anumite probleme fiscale pot primi consiliere gratuită, telefonic, de la reprezentanții Serviciului Public de Impozite și Taxe. Este ...
O parcare uriașă din Constanța a dispărut zilele acestea, iar în locul ei se cască acum o groapă, păzită de un morman de pământ. În curând, acolo va fi un nou supermarket, al ...
Constanța se află sub cod portocaliu de ploi, cu averse ce pot însuma 35, 45 l/mp.Conform unei avertizări de fenomene meteorologice periculoase transmise de Centrul ...
Informații importante pentru toți românii care trebuie să își schimbe buletinul. Noile cărți de identitate vor avea obligatoriu CIP, fotografie și două ...
Electrocentrale Constanța S.A. (CET Palas) a comunicat în data de 15.07.2019 că înregistrează o avarie pe rețeaua care alimentează cu energie termică primară punctul termic nr ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Tehnologie Arhiva