BEBELUȘ ÎN COMĂ, DUPĂ O INJECȚIE: "Medicii se zbat pentru a-i salva viața"
Articole recomandate
Casieriile Termoficare Constanţa sunt închise pe 2 mai
26 Aprilie 2024
Ghișeele SPIT vor fi închise în minivacanța de Paște
26 Aprilie 2024
Mihnea are 7 luni și, la această oră, este internat la Spitalul Sf. Maria din Iași. Micuțul este în comă, respirând doar cu ajutorul aparatelor. Copilul a fost internat în 6 aprilie la spitalul de copii din Bârlad. Avea temperatură. Bunicul lui Mihnea susține că medicul de gardă a decis să îi facă băiețelului o injecție cu antibiotic, "după care copilul a intrat în comă".
"În 6 aprilie, la 3 noaptea, fiica mea, care are un copil de 7 luni, a mers la Spitalul de copii din Bârlad pentru că băiatul avea temperatură. Acolo, medicul de gardă l-a consultat și a văzut că are temperatura 39. I-a administrat o injecție, un tratament, după care copilul a intrat în comă. A doua zi dimineață a fost transportat la Vaslui cu ambulanța de unde a fost luat cu un elicopter SMURD și dus la Spitalul Sf Maria din Iași, intrând în comă. De atunci și până acum, medicii se zbat pentru a-i salva viața. Copilul este mai bine, dar încă nu respiră singur", a declarat pentru Observator bunicul copilului.
Bărbatul spune că medicul din Bârlad se face răspunzător de starea actuală a nepotului lui, punându-i acestuia viața în pericol.
Purtătorul de cuvânt al spitalului de copii din Bârlad a declarat că, inițial, bebelușul a fost internat timp de o zi, apoi externat.
Ar fi fost adus la spital după alte două zile, în stare gravă.
Reprezentanții spitalului spun că familia copilului nu a depus nicio plângere, însă s-au autosesizat și au deschis o anchetă în acest caz.
Sursa: observator.tv

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 15 Mai 2017
Sâmbătă, 18 Martie 2017
Miercuri, 22 Februarie 2017
Sâmbătă, 13 Mai 2017
Sâmbătă, 29 Aprilie 2017
Sâmbătă, 22 Aprilie 2017
Luni, 10 Aprilie 2017
Miercuri, 29 Martie 2017
Miercuri, 22 Martie 2017
Miercuri, 15 Februarie 2017