Avocatul Poporului acordă audiențe la Medgidia și Cernavodă
154
Articole de la același autor
"Silvian, lovit de uragan!" Patronul reacționează la aproape o lună de la controlul OPC
20 Septembrie 2017
Constănțenii vor Referendum! Cer ca locuitorii din Henri Coandă să fie mutați la periferie
27 Septembrie 2017
Cazinoul, Acvariul și faleza Constanța, amenințate cu dispariția!
11 Octombrie 2017
"Nu se mai merge la păcăleală!". Primăria Constanța propune un nou PUZ pentru cartierul Baba Novac
21 Octombrie 2017
Reprezentanții Biroului Teritorial Constanța al instituției Avocatul Poporului vor fi prezenți, mâine, în Medgidia și Cernavodă, pentru a acorda audiențe cetățenilor și pentru a primi petiții.
Activitatea se va desfășura la sediul Primăriei Medgidia, începând cu ora 9.00, și la sediul Primăriei Cernavodă, începând cu ora 11.00, în spațiul pus la dispoziție. Acordarea audiențelor este gratuită, iar pentru cererile adresate instituției Avocatul Poporului nu se percep taxe. Pentru primirea în audiență este necesară programarea, la telefon 0241/550.544, însă toate persoanele care se vor prezenta vor putea să-și expună problemele în audiență.
Persoanele care nu pot ajunge în ziua programată pot veni la sediul Biroului Teritorial Constanța, la programul zilnic de audiențe, cu excepția zilelor de deplasări în teritoriu, de luni până joi, între orele 9.00 - 16.00.
Avocatul Poporului acționează pentru drepturile omului, egalitatea de șanse între bărbați și femei, culte religioase și minorități naționale, drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap, dar și în cazul litigiilor persoanelor fizice cu armata, justiția, poliția, penitenciarele, precum și în cazul litigiilor de proprietate, muncă, protecție socială, impozite și taxe și prevenirea torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenție.
"Instituția Avocatul Poporului contribuie la soluționarea, pe cale amiabilă, a conflictelor dintre persoanele fizice și autorități ale administrației publice, prin mediere și dialog, în scopul soluționării problemelor cetățenilor", explică Felicia Nedea, expert coordonator al Biroului teritorial Constanța al Instituției Avocatul Poporului.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 13 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017
Vineri, 10 Noiembrie 2017
Marţi, 07 Noiembrie 2017
Joi, 02 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 28 Octombrie 2017
Sâmbătă, 28 Octombrie 2017
Miercuri, 25 Octombrie 2017