Au demarat lucrările de frezare a carosabilului pe strada Farului

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 02 Iulie 2020 103


Primăria municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă programul de reabilitare a infrastructurii rutiere din zonele rezidențiale. Paralel cu lucrările de reabilitare a carosabilului care se desfășoară în cartierul Faleză Nord, echipele administratorului drumului public au demarat procesul de frezare pe strada Farului, tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu și bulevardul Tomis. Zona carosabilă este decopertată pentru a fi turnat stratul de asfalt.


Lucrările de frezare vor cuprinde și strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, porțiunea cuprinsă între bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Farului și strada Salcâmilor, tronsonul delimitat de strada Poporului și strada Farului.


Autoritățile fac apel către participanții la trafic să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenție sporită în zona în care se execută lucrări.




Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei