Ați lucrat în Italia? Iată cum puteți beneficia de șomaj

224

Articole de la același autor

Ați lucrat, spre exemplu, în Italia și vă întrebați dacă puteți transfera ajutorul de șomaj în România, în condițiile în care ați avut aceste drepturi și acolo? Reprezentanții Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă spun că transferul (exportul) ajutorului de șomaj este posibil în scopul de a vă căuta un loc de muncă în alt stat membru, dar numai cu acordul instituției italiene și numai cu respectarea anumitor condiții.

Astfel, timp de patru săptămâni de la intrarea în șomaj, veți rămâne la dispoziția instituției italiene. Imediat după această perioadă, veți solicita instituției italiene să autorizeze exportul ajutorului de șomaj în România, pentru a căuta un loc de muncă. În acest sens, instituția italiană vă va înmâna documentul U2, în care se precizează perioada în care beneficiați de exportul ajutorului de șomaj, data limită până la care trebuie să vă înregistrați ca persoană în căutarea unui loc de muncă la agenția teritorială de care aparțineți cu domiciliul/reședința, data limită până la care s-a autorizat exportul.

Termenul de înregistrare este de maximum șapte zile de la data la care instituția din Italia a autorizat exportul. Apoi, în perioada în care sunteți înregistrat ca persoană în căutarea unui loc de muncă în evidența agenției teritoriale, trebuie să vă supuneți controalelor organizate de aceasta și să respectați obligațiile care vă revin potrivit legislației române.

De asemenea, dacă mai aveți dreptul să primiți ajutor de șomaj în Italia după ce se încheie perioada autorizată de export, trebuie să vă asigurați că vă întoarceți în Italia înainte sau cel mai târziu la data la care expiră perioada autorizată. De ce? Pentru că întârzierea conduce la pierderea dreptului de a beneficia în continuare de ajutor de șomaj. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.504 secunde