Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Arhiepiscopia Tomisului încurajează donările de sânge

Ştire online publicată Vineri, 20 Septembrie 2019
de Madlena CĂLUGĂREANU
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

40 de preoți din Arhiepiscopia Tomisului au răspuns, ieri, la chemarea de a dona sânge, în cadrul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța. Acțiunea face parte dintr-un șir de donații desfășurate regulat în Arhiepiscopia Tomisului, în cadrul protocolului de colaborare încheiat anul trecut cu CRTS Constanța. 

„Parteneriatul încheiat cu Arhiepiscopia Tomisului a reprezentat realizarea unui obiectiv dorit din 2001, respectiv colaborarea cu Biserica în activitatea complexă de promovare a donării de sânge, de transmitere a mesajului către oameni privind necesitatea de a dona sânge pentru a-i ajuta pe pacienți. A fost o bucurie pentru că am reușit. Anul trecut am avut alături de noi atât reprezentanți ai Arhiepiscopiei, cât și ai autorităților locale, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de sânge și am organizat, cu parohiile din județ, acțiuni de donare de sânge”, subliniază dr. Alina-Mirella Dobrotă, director CRTS. 
Preoții au fost însoțiți de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a declarat: „Sângele are în el viața. Fără sânge, organismul uman nu trăiește. De aceea avem nevoie ca unii pe alții să ne ajutăm în momente critice. Iată, preoții din Arhiepiscopia Tomisului, care au avizul medicului, vin să doneze sânge, pentru că a dona sânge înseamnă a dărui din ceea ce ai de la Dumnezeu celui ce are nevoie. Sunt mulți copii care au nevoie de sânge, mai ales copii care suferă de cancer, și au nevoie de sângele nostru. În această solidaritate creștină, noi facem un act firesc, pentru a avea și alții viață. Vreau să mulțumesc tuturor preoților care au înțeles mesajul acesta și, la rândul lor, duc mai departe și mesajul și exemplul lor, înaintea credincioșilor, astfel încât să avem cât mai mulți donatori de sânge”. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
"Dă viață din viață ta! Donează sânge!" Este numele unei campanii de conștientizare inițiate de Primăria Municipiului Constanța în colaborare cu ...
Primăria Municipiului Constanța în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului și Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța au lansat o campanie de ...
Mai mult de 30 de jandarmi constănțeni s-au prezentat, ieri dimineață, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța pentru a dona sânge  în scopul completării ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Militarii Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia au sărbătorit, ieri, prin mișcare Ziua Internațională a Sportului Militar ...
Piața second hand din România este una care stârnește interesul bișnițarilor de autoturisme, inclusiv a celor care obțin mașinile prin metode ...
Zeci de locuințe închiriate din fondul locativ al municipiului Constanța, prin RAEDPP, au fost verificate, în ultimele luni. Au fost constatate numeroase deficiențe și numeroase ...
Cinci Loganuri nou-nouțe au fost achiziționate de SC Confort Urban SRL, compania care se ocupă de lucrările edilitare din municipiul Constanța, pentru a scurta timpul ...
Constănțenii care au de făcut diferite lucrări nu vor mai avea de pregătit dosare întregi de hârtii și de alergat la „șapte” birouri. Orice branșament poate fi ...
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E - Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță ...
Copiii din Constanța sunt invitați să-și arate măiestria în arta mărțișoarelor. Începând de luni, 24 februarie, pe aleea pietonală de pe strada Ștefan cel Mare vor fi organizate ...
SC Confort Urban SRL, compania care se ocupă de lucrările edilitare din municipiul Constanța, a achiziționat cinci autovehicule noi pentru a scurta timpul intervențiilor ...
În ultimele luni, Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța a întreprins controale la imobilele din fondul locativ de stat ...
Regulile de pariere la Ruletă. Diferite variante de joc și avantajul jucătorului față de cazinou.   Ruleta – probabil unul dintre cele mai vechi casino ...
Reprezentanții RADET anunță că, urmare a apariției unei avarii pe infrastructura de transport a agentului termic, nu se pot asigura condițiile de furnizare a ...
Toți angajatorii care organizează programe de ucenicie și/sau programe de stagii în condițiile legii, pot beneficia de sprijin financiar nerambursabil. De precizat că de ...
Mai mulți taximetriști au fost sancționați contravențional de polițiști, în cadrul unei acțiuni ce a avut drept scop combaterea ...
Lucrătorii autorităților locale continuă procesul de reabilitare a infrastructurii trotuarelor în cartierul Palazu Mare. Astfel, pe strada Dumbrăveni se montează borduri noi ...
De ani de zile, se tot vorbește despre reabilitarea Muzeului de Artă Populară Constanța, dar totul se limitează la promisiuni și nimic mai mult, pentru că faptele întârzie să ...
Municipiul Constanța va avea o arteră principală modernă, care să ducă de la Gară până la intrarea în stațiunea Mamaia, cu benzi speciale pentru autobuze, piste pentru biciclete ...
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță ...
cora City Park și-a propus să își răsfețe clienții, anul acesta, cu o mulțime de acțiuni, care mai de care mai atractive și mai interesante. Ca urmare, încă de luna trecută, aici ...
Operatorii economici care sunt interesați să comercializeze mărțișoare, felicitări și cadouri specifice încă mai pot depune la Centrul de Informare pentru ...
Toți angajatorii care organizează programe de ucenicie și/sau programe de stagii în condițiile legii, pot beneficia de sprijin financiar nerambursabil. De precizat că de ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva