Anunț de interes de la Spitalul Județean Constanța! Iată programul unității, în minivacanța de Sf. Maria

508
Anunț de interes de la Spitalul Județean Constanța! Iată programul unității, în minivacanța de Sf. Maria - spitaluljudetean6152839160715372-1565784806.jpg

Articole recomandate

Conducerea Spitalulului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța informează pacienții că în zilele de 15 și 16 august 2019 asistența medicală de urgență va fi asigurată non stop de către Unitatea Primiri Urgențe din cadrul SCJU. Potrivit legii, nu beneficiază de zile libere acei salariați din sistemul public în care activitatea nu poate fi întreruptă, avându-se în vedere specificul acesteia. Astfel, activitatea din UPU nu va fi deloc afectată de minivacanța care urmează. 


In schimb, pacienții care solicită programări la consultații în cadrul Ambulatoriului de Specialitate (Policlinica nr.1) , trebuie să știe că programul cu publicul va fi întrerupt, urmând să fie reluat luni, 19 august 2019. Măsura respectă prevederile art. 139, alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, dar și Hotărârea Guvernului nr. 557/31.07.2019. 


În același timp, având în vedere numărul crescut de pacienți care ajung la spital în timpul acestor minivacanțe, conducerea SCJU "Sf. Apostol Andrei" Constanța a luat toate măsurile pentru asigurarea stocului de medicamente necesar acestei perioade. 


"Facem apel la turiști dar și la constănțeni să fie prudenți în trafic, să evite expunerea excesivă la soare și să opteze pentru o alimentație echilibrată, pentru a se bucura o minicavanță reușită. Totodată vârstnicii, femeile gravide, persoanele cu afecțiuni cardiace dar și părinții cu copii mici sunt sfătuiți să evite locurile aglomerate.", anunță reprezentanții unității sanitare.  


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6361 secunde