ANRE: Ce se întâmplă cu prețul energiei electrice, de azi

202
ANRE: Ce se întâmplă cu prețul energiei electrice, de azi - electricitate-1561968244.jpg

Articole recomandate

Prețul final al energiei electrice pentru populație nu va crește de la 1 iulie, deși tarifele de distribuție vor fi majorate cu 2,21%, se arată într-un comunicat al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), remis AGERPRES.

Astfel, comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în ședința din 24 iunie 2019, ordinele privind ajustarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prestat de operatorii de distribuție concesionari.

Această ajustare a fost aprobată ca urmare a rezultatului analizei datelor transmise de operatorii de distribuție concesionari și a calculelor veniturilor reglementate ale acestora, în conformitate cu prevederile metodologiilor de calcul aplicabile.

Astfel, deși tarifele de distribuție pentru consumatorii alimentați la joasă tensiune vor fi ajustate cu 2,21% și vor avea un impact pozitiv pentru siguranța și buna funcționare a sistemelor de distribuție, modificarea acestora nu va conduce la creșteri ale prețului final plătit de clienții casnici pentru care furnizarea energiei electrice este asigurată în regim reglementat, spun oficialii ANRE.

"În cadrul preocupărilor constante pentru asigurarea unui echilibru real între obiectivele operatorilor de distribuție concesionari și interesele utilizatorilor beneficiari ai serviciului de distribuție, ANRE acordă o atenție deosebită pentru creșterea transparentizării costurilor care compun tariful de energie electrică, în vederea stabilirii unor prețuri corecte la consumatori pe bază de costuri justificate", se arată în comunicat, scrie Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019
Stire din Economie : Evoluții pe piața energiei electrice
Vineri, 14 Decembrie 2018
Stire din Economie : Evoluții pe piața energetică
Miercuri, 19 Septembrie 2018
Stire din Economie : Știri de pe piața energiei electrice
Luni, 17 Septembrie 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.3896 secunde