Anna Lesko va concerta la Mangalia pentru absolvenții de liceu
Articole recomandate
Peste 50.000 de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM, în primele trei luni ale anului 2024
23 Aprilie 2024
O nouă masă de aer cu praf saharian traversează România!
23 Aprilie 2024
Dr. Beatrice Mahler, despre efectele Radonului, gaz radioactiv descoperit în şcoli şi grădiniţe din România: „Dă metastaze foarte repede…”
23 Aprilie 2024
Primăria Municipiului Mangalia va organiza un spectacol artistic dedicat tuturor elevilor care finalizează cursurile claselor a XII-a, la instituțiile de învățământ din localitate. Intitulat sugestiv "Balul Absolventului", evenimentul va avea loc, vineri, 25 mai, pe scena exterioară a Casei de Cultură.
Invitatul special al manifestării artistice va fi îndrăgita interpretă Anna Lesko, care va încânta audiența cu melodii cunoscute. Pe aceeași scenă, vor susține recitaluri mai mulți artiști locali, iar reprezentanții administrației publice vor oferi absolvenților de liceu, diplome de cetățen major al orașului.
"Pe această cale, urez tuturor tinerilor orașului mult succes în examenele care îi așteptă și pe care, cu siguranță, le vor trece cu bine. Aceasta este o primă etapă din viața de cetățean major, dar urmează cel mai probabil o alta și mai frumoasă, aceea de student. În calitate de primar al Mangaliei, voi susține în continuare actul de învățământ și voi încuraja absolvenții de liceu să urmeze cursurile unor facultăți de prestigiu", a precizat primarul Mangaliei, Cristian Radu.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 25 Mai 2018
Vineri, 25 Mai 2018
Vineri, 25 Mai 2018
Vineri, 25 Mai 2018
Vineri, 25 Mai 2018
Vineri, 25 Mai 2018
Vineri, 25 Mai 2018
Vineri, 25 Mai 2018
Vineri, 25 Mai 2018
Vineri, 25 Mai 2018
Vineri, 25 Mai 2018
Vineri, 25 Mai 2018