Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

ANM anunță caniculă pentru luni. Marți, temperaturile scad

Ştire online publicată Duminică, 21 Iulie 2019

Temperaturile vor atinge, în cursul zilei de luni, valori caniculare, iar cele mai ridicate valori vor fi înregistrate în Lunca Dunării, Oltenia și Muntenia. Meteorologii anunță că marți, temperaturile o să scadă, ca apoi să se apropie de cele normale pentru această perioadă.

Meteorologul de serviciu al ANM a precizat că în cursul zilei de luni temperaturile vor atinge sau chiar vor depăși pragul canicular în anumite zone ale țării.

„Luni se încălzește, o să avem o vreme călduroasă, caniculară în Câmpia Română - nu peste tot, ci doar local. Temperaturile maxime vor fi în general între 26 și 36 de grade, cu cele mai mari valori în Lunca Dunării”, spune reprezentantul ANM.

Potrivit aceleiași surse, în prima zi a săptămânii, temperaturile vor atinge luni 35 sau chiar 36 grade în Oltenia și în Muntenia. În restul teritoriului, maximele vor fi cuprinse între 25 și 33 de grade Celsius.
 
„Tot în sud, va fi prezent și un disconfort termic mai ridicat, dar în același timp se vor înmulți și ploile. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de vânt, posibil chiar și cu aspect de vijelie, ziua, în mare parte din Transilvania, Moldova, la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului. Noaptea local în sud, în sud-est și izolat în rest”, mai precizează meteorologul de serviciu.

Reprezentantul ANM informează că ziua de marți va fi caracterizată de o scădere a temperaturilor, urmând ca, de miercuri, valorile termice să crească din nou, începând să se apropie de cele normale pentru această perioadă.

Marți va ploua local în sud și sud-estul teritoriului, urmând ca începând cu ziua de miercuri, acestea să se împuțineze.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Social
Cântărețul american Eddie Money, cunoscut pentru hituri precum "Take Me Home Tonight", a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer la esofag în fază terminală.Eddie Money a făcut ...
Ministerul Sănătății va primi de la Uniunea Europeană, în următorii trei ani, aproximativ 22 de milioane de lei de pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creșterea ...
Reportul la categoria I a jocului Joker depășește 14,53 milioane lei (peste 3,07 milioane de euro), în timp ce, la Loto 6/49, reportul este de circa 4,24 milioane lei (aproximativ ...
ANM a emis o nouă prognoză meteo pentru intervalul 26 august - 23 septembrie 2019. Ne așteaptă un început de toamnă cu temperaturi caniculare. Media temperaturilor în luna ...
Stagiunea estivală „Seri de teatru la Pontul Euxin” se apropie de final.Doar în această săptămână, constănțenii și turiștii se mai pot relaxa participând, în ...
Weekendul acesta, atmosfera se încinge la plajă, cu picioarele în nisip, lângă un foc de tabără caramelizând niște marshmallows, tot cu prietenii la zâmbete în pahare și cu ...
Costel vă așteaptă la un spectacol de stand up comedy bazat pe fapte reale, exagerate și înflorite de o experiență de peste 15 ani. Observații și glume ...
Un week-end cu sens, meditație și gânduri valoroase vă propun cei de la Noua Acropolă invitându-vă la Cafeneaua Filosofică de la malul mării.Astfel, în spiritul dialogurilor ...
Unul din cele mai frumoase locuri din Dobrogea este Plaja Vadu. Este un loc încă nedistrus de om, unde flora și fauna supraviețuiesc ca acum mii de ani. Uneori sunt sute de ...
„Păzea că vine Apocalipsa” este o comedie savuroasă despre veșnicele cusururi și slăbiciuni omenești. Autorii au ales ca subiect al ironiei o galerie ...
O persoană a murit în statul american Illinois din cauza unor afecțiuni pulmonare asociate consumului de țigarete electronice, potrivit anunțului făcut vineri de oficiali ...
ANM anunță că nu vor fi mari schimbări în evoluția vremii săptămâna viitoare.  Și ziua de duminică va fi una caniculară cu maxime de 34-36 de grade Celsius în vest și ...
Eliza G din Italia este marea câștigătoare a celei de-a XIX-a ediții a Cerbului de Aur și a premiului de 25.000 de euro. Emoționată, ea a declarat că este mândră să cânte în limba ...
Majorarea de pensii pentru luna septembrie este deja calculată și de săptămâna viitoare vor fi făcute primele plăți către Poșta Română, astfel încât de la 1 septembrie noile ...
Caz mai puțin obișnuit într-un supermarket din municipiul Sfântu Gheorghe.Șeful Direcției Sanitar Veterinare (DSP) Covasna, Siko Barabasi Sandor, a declarat, pentru AGERPRES, că ...
Vremea se menține deosebit de călduroasă, pentru această perioadă. Meteorologii au prelungit avertizarea de disconfort termic pentru zilele de 24 și 25 august. Potrivit ...
Ieșiți la o plimbare de familie și profitați de vremea frumoasă promovând stilul sănătos de viață pe biciclete în cadrul celei de-a 24-a ediții Constanța ...
Un număr de 2.895 persoane vor participa la cursurile gratuite organizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în luna septembrie.Programele de formare ...
Apetitul constănțenilor pentru apartamente noi, luminoase, moderne pare că de-abia s-a stârnit. Dezvoltatorii imobiliari au proiecte pentru toate gusturile și pentru toate ...
Primăria Municipiului Constanța, prin S.C. Confort Urban, administratorul tramei stradale pregătesc infrastructura pentru amenajarea unei parcări pe strada Plantelor. În ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Arhiva