Angajatorii, urmăriți pe timp de caniculă de inspectorii ITM

551
Angajatorii, urmăriți pe timp de caniculă de inspectorii ITM - angajatorii-1565540448.jpg

Articole de la același autor

Meteorologii au anunțat pentru zilele următoare caniculă și pentru zona Dobrogei, iar sute de oameni vor fi nevoiți să lucreze în plină arșiță. Este cazul celor care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor, la spălătorii auto și pe litoral. Acesta este și motivul pentru care Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța atenționează patronii în privința măsurilor ce trebuie luate în zilele în care temperaturile depășesc 37 °C.


Potrivit reprezentanților instituției, inspectorii vor continua controalele prin care urmăresc verificarea condițiilor de muncă și a modului în care sunt respectate prevederile legale de securitate și sănătate în muncă aplicabile pe perioadele cu temperaturi extreme. Ca urmare, aceștia vor avea în vedere dacă angajatorii asigură măsurile prevăzute de legislația de securitate și sănătate în perioadele cu temperaturi extreme. Ne referim aici, în primul rând, la reducerea intensității și a ritmului activităților fizice, dar și la alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer. 


Ne întrebăm, oare câți patroni țin cont de aceste recomandări impuse de lege? Câți dintre ei le asigură bieților salariați apa, adică între doi și patru litri pe zi sau câți îi lasă să își întrerupă programul de lucru doar pentru a se odihni puțin?
În plus, Inspectoratul Teritorial de Muncă îi atenționează pe patroni să  reducă durata zilei de lucru salariaților, acolo unde situația o impune sau să împartă ziua de lucru în două, până la ora 11.00 și după ora 17.00. 
Desigur, dacă temperaturile sunt greu de suportat, se impune întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuității activității în locurile în care aceasta nu poate fi oprită, potrivit prevederilor legale.


Aceste măsuri se vor stabili dacă temperaturile extreme se mențin pe o perioada de cel puțin două zile consecutiv, iar la aplicarea acestora  angajatorii vor stabili, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau ai salariaților, modalitățile de recuperare a timpului nelucrat și modalitățile de plată. 


Pentru a face față mai bine caniculei, medicii recomandă, în această perioadă, consumul unui pahar de apă la fiecare 15 - 20 de minute. Totodată, o doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă. Nu uitați, cât ține căldura, încercați să evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice și favorizează deshidratarea. De asemenea, în timpul deplasărilor  prin oraș este util să intrați în spații climatizate sau organizate ca puncte de prim ajutor în caz de caniculă (farmacii). 


Desigur, nici nu mai este nevoie să menționăm acest lucru, este de la sine înțeles că nu aveți voie să consumați alcool (inclusiv bere sau vin) în zilele caniculare și nu numai, pentru că acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Mai mult decât atât, evitați băuturile cu conținut ridicat de cafeină, cum ar fi cafeaua, cola sau de zahăr deoarece acestea sunt diuretice. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 09 Iulie 2019
Stire din Social : Angajatori, amendați de ITM
Pagina a fost generata in 1.6962 secunde