Angajatorii constănțeni, luați la puricat de ITM

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 07 Decembrie 2019 637
Inspectorii de muncă din Constanța au efectuat în perioada septembrie - noiembrie o serie de controale pentru a verifica modul în care își desfășoară activitățile de transport și distribuție electrică angajatorii de la malul mării. Potrivit șefului Inspectoratului Teritorial de Muncă, Eugen Bola, activitățile din sectorul energetic, datorită complexității și riscurilor specifice, sunt, la nivel european, activități în care afecțiunile suferite de lucrători ca urmare a accidentelor de muncă tind să fie mult mai grave decât în alte sectoare. 


Tocmai de aceea, această campanie de control a avut următoarele obiective: creșterea gradului de conștientizare al angajatorilor și al lucrătorilor din domeniul producției, transportului și distribuției energiei electrice în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă. Totodată, s-a urmărit promovarea bunelor practici în acest sector de activitate.


În total, au fost verificați 12 angajatorii, cu un număr total de 410 salariați, care desfășoară lucrări de mentenanță în unitățile de producție a energiei electrice, lucrări în instatațiile electrice aflate în exploatare, lucrări la înălțime la liniile electrice aeriene și lucrări în stațiile electrice, posturile de transformare, puncte de alimentare etc.
În urma verificărilor au fost constatate 33 de deficiențe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei