Angajații de la Delfinariu protestează. "Vrem salarii decente, să ne putem întreține familia!"

660

Articole de la același autor

Angajații Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța sunt tot mai nemulțumiți. Ieri dimineață, însă, le-a ajuns cuțitul la os și au decis să organizeze o grevă de avertisment din cauza salariilor mult prea mici. "Vrem salarii decente, să ne putem întreține familia!", au spus ei. Aceștia au declarat că odată cu intrarea în vigoarem a Legii 153/2017, le-au fost tăiate sporurile și le-au scăzut salariile. 


Mai mult decât atât, ei vor fi prezenți, astăzi, între orele 15.00-16.30, pe platoul din fața Prefecturii Constanța, pentru a-și spune of-ul. Alături de ei se vor afla și reprezentanții filialei județene a Sindicatului "Cartel Alfa", care susțin că în acest fel angajații trag un semnal de alarmă asupra situației disperate în care se află, ca urmare a faptului că începând cu luna ianuarie a acestui an au înregistrat diminuări salariale. Practic, la acest moment, 60 de salariați dintr-un total de 72 au un venit lunar situat între 955 și 1.386 lei. 


Situația este cunoscută de directorul complexului, Adrian Bâlbă, care spune că este inadmisibil ca personalul muzeului să fie tratat de către legislația românească astfel. 


"Mai mult, noua lege a salarizării a eliminat posibilitatea accesării unor sporuri de condiții periculoase, vătămătoare sau grele de muncă. Aceste sporuri se obțin în cadrul muzeelor de importanță județeană, foarte dificil numai după ce demonstrezi că anul precedent ai avut boli profesionale sau accidente de muncă. Acesta este motivul pentru care salariații de la CMSN Constanța au o revendicare importantă salarială, iar din acest punct de vedere au tot sprijinul meu, ca director al instituției. Ca exemplu, numai în ultimele două zile, la casierie și-au dat demisia două persoane din șase, ele având un salariu de 1.100 de lei - din care se rețin și sume pentru garanție, ajungând să ducă acasă 900 de lei - insuficient pentru un trai decent. Săptămâna trecută, îngrijitorii au refuzat să prindă ratonii și să-i țină, pentru a putea fi vaccinați, așa cum impune legislația. Și-au motivat refuzul prin faptul că le-a fost tăiat sporul de periculozitate. O colegă de-a lor a murit, recent, în urma unui infarct, iar oamenii spun că o contribuție au avut și supărările cu salarizarea, din ultimele luni. Sunt angajați cu probleme de sănătate, pe care le-au căpătat din cauza condițiilor de muncă. Este și de înțeles, având în vedere că, de exemplu, la Delfinariu lucrează într-un mediu cu umiditate ridicată", a subliniat Bâlbă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6808 secunde