Andrian Candu, primit de Custodele Coroanei Române, Margareta
Articole recomandate
Ambulanţa Constanţa, pregătită pentru minivacanţa ce urmează
25 Aprilie 2024
O nouă stradă din cartierul Tomis Plus a intrat în reabilitare
25 Aprilie 2024
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, va fi primit, marți, la ora 14.30, de Custodele Coroanei Române, Margareta, la Palatul Elisabeta.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei transmis, ieri, cu această ocazie, Majestatea Sa Custodele Coroanei va primi, în cadrul unei ceremonii, Medalia Democrației a Parlamentului Republicii Moldova.
La ceremonie va lua parte și principele Radu. De la ora 16.00, Custodele Coroanei va găzdui, în Sala Regilor, ceremonia semnării în Cartea Centenar, eveniment la care va fi prezent principele Radu și reprezentanți ai autorităților locale din Alba Iulia.
Antologia de semnături "Cartea Centenar" este un proiect al Consiliului Județean Alba în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, prin care se va realiza, în anul Centenar, o a doua "Carte de Aur" a Serbărilor Unirii, o ediție aniversară dedicată Centenarului.
"Cartea de Aur" a Serbărilor Unirii, una dintre cele mai importante piese aflate în patrimoniul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, a fost concepută ca o operă de artă unică, realizată pentru serbarea primilor 10 ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.
Antologia de semnături "Cartea Centenar" este un omagiu adus Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 la ceas aniversar și reprezintă o punte de legătură între trecut și viitor, realizată prin contribuția contemporană, mai precizează sursa citată.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 23 Noiembrie 2018
Vineri, 19 Octombrie 2018
Luni, 01 Octombrie 2018
Vineri, 07 Septembrie 2018
Miercuri, 05 Septembrie 2018
Vineri, 24 August 2018
Luni, 30 Iulie 2018
Luni, 16 Iulie 2018
Joi, 05 Iulie 2018
Miercuri, 04 Iulie 2018