Alexandru luptă pentru viața sa, dar are nevoie de ajutorul nostru, urgent!

428
Alexandru luptă pentru viața sa, dar are nevoie de ajutorul nostru, urgent! - apelumanitar-1485533793.jpg

Articole de la același autor

Alexandru Adrian Marincoi, în vârstă de 30 ani, din Constanța, este internat la Spitalul Clinic Fundeni din București. Tânărul este diagnosticat cu leucemie acută și are nevoie, urgent, de transfuzii de sânge. Chiar medicul său curant, dr. Bogdan Ionescu, face apel către toți cei care doresc să-l ajute, să meargă să doneze sânge la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța, precizând numele pacientului. 


Acest caz este mai special, de aceea se face apel, în special, la donatorii bărbați care au mai donat sânge în ultimele 6 luni. Este o problemă de viață și de moarte, așa că puteți lua în considerare posibilitatea de a-i salva viața acestui tânăr, cu un simplu gest.


"Este nevoie ca în perioada 27 ianuarie - 28 februarie să asigurăm pentru pacientul Adrian Alexandru Marincoi, următoarele cantități de transfuzie: 3 unități pe săptămână de sânge pentru eritrocite și 18 unități pe săptămână pentru trombocite sau 3 unități pe săptămână pentru afereza trombocitară. Deși există puțini donatori de sânge, grupa B, RH Pozitiv, unitățile de sânge normal pot fi procurate mai ușor, iar ele pot fi donate de orice persoană de sex feminin sau masculin, care se află la prima donare de sânge, în centrul din Constanța, unde vor menționa la înregistrare ca donează acel sânge pentru Adrian", a declarat dr. Bogdan Ionescu, de la Institutul oncologic Fundeni, secția hematologie.


Mai greu de procurat sunt unitățile de sânge pentru trombocite, deoarece sângele trebuie să vină de la un donator, care a mai donat cel puțin o dată sânge în ultimele 6 luni. Doar în acest caz se pot extrage trombocitele. Cantitatea de trombocite dintr-o pungă este foarte mică și de aceea sunt necesare cele 18 pungi estimate pe săptămână.


Partea cea mai dificilă este cu donatorii prin afereza trombocitară, adică concentrat de trombocite, de aceea doar 3 unități din acestea pot înlocui cele 18 unități clasice. Procedeul prin afereză trombocitară durează o oră și presupune ca donatorul BĂRBAT să stea pe un scaun, în timp ce sângele trece printr-un aparat special, care extrage doar trombocite. Aceasta este cea mai folositoare transfuzie! 


Atenție, sângele cu trombocite are o durată limitată de valabilitate, de 5 zile de la momentul donării! 


Dacă puteți ajuta, prezentați-vă urgent la sediul CRTS Constanța, programul este zilnic, între 08:30 - 13:30. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.709 secunde