Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Alertă în Parcul Tăbăcăriei. Un șarpe a băgat spaimă în mămici și copii

Ştire online publicată Miercuri, 16 Mai 2018
de Mirabela ȘERBĂNESCU

Panică mare, ieri, în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, după ce un șarpe a apărut, brusc, pe una dintre alei. Mămicile care se aflau la acel moment cu copiii prin zonă s-au speriat ca nu cumva reptila să le muște puii și să ajungă, apoi, cu ei la spital. Martorii spun că șarpele a ieșit din iarbă în apropierea locului de joacă și că mulți copii au tras o sperietură zdravănă. 

„Abia ajunsesem în parc și la doar câteva minute am dat nas în nas cu șarpele. Cel mic a început să plângă, pentru că l-am smucit, fiindcă el avea impresia că este de jucărie, așa cum este cel de acasă. Ar trebui ca administratorii parcului să fie mai atenți la ce jivine se mai plimbă printre noi și să ia măsuri”, ne-a declarat Corina, o constănțeancă martoră la eveniment. 

Cert este că, până să intervină oamenii, primul care a ajuns la șarpe a fost un pescăruș, căruia i s-a părut foarte amuzant să se „joace” un pic cu el. Într-un final, reptila a fost prinsă și eliberată într-o zonă sigură. 

Nu este prima dată când în acest parc își fac apariția șerpi, ultimul fiind văzut săptămâna trecută, cam în aceeași zonă. Totuși, specialiștii spun că acești șerpi sunt specii de apă, care trăiesc în lacul din parc și sunt inofensivi. 

„Cu toții simțim teamă și repulsie când îi vedem, dar mușcătura unui astfel de șarpe este de o sută de ori mai slabă decât mușcătura unei pisici, spre exemplu, ca să nu mai spunem cât de puternică poate fi cea provocată de câini”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Adrian Bâlbă. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Un șarpe a speriat locuitorii de pe strada Cireșului din orașul Ovidiu. Oamenii au sunat la 112 și i-au alertat pe militarii Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța ...
O familie dintr-un sat din Bacău a trecut printr-o sperietură teribilă atunci când fetița lor de 2 ani a fost mușcată de un șarpe. Incidentul s-a petrecut chiar în ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Un seism cu magnitudinea de 2,6 grade pe Richter a avut loc luni după-amiază în România. Seismul s-a produs în județul Vrancea, la o adâncime de 137 km.Tot luni, dar ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – P.T.F. Ostrov au depistat și indisponibilizat o autoutilitară, transportată pe o platformă condusă de un cetățean ...
Se strică vremea. Administrația Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu puțin timp, o avertizare de vreme rea. Aceasta va fi valabilă de mâine dimineață și până miercuri, 23 ...
Atenție, șoferi! De mâine se instituie sens unic pe strada Farului, dinspre bulevardul Tomis spre strada Docherilor!Măsura a fost luată de Primăria Municipiului ...
Un elev de clasa a XII-a de la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu a fost găsit spânzurat într-o anexă gospodărească din Orlat, localitatea sa ...
Administrația Națională de Meteorologie a dat publicității prognoza meteo pentru intervalul 21 IANUARIE - 03 FEBRUARIE 2019. Potrivit estimărilor, ploile își vor face apariția în ...
Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, în zona Podului Rutier, din localitatea Ovidiu, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă ...
Soluția ministrului Educației pentru școlile care nu au săpun la toaletă, în contextul în care suntem aproape de o epidemie de gripă, este să îi învețe pe ...
Peste 150 de elevi și cadre didactice de la o școală generală din Petroșani au fost testați medical după ce o profesoară din cadrul unității de învățământ a fost diagnosticată cu ...
 La data de 20 ianuarie a.c., ora 13.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 52 de ani, din ...
RADET Constanța anunță că în intervalul 28 ianuarie - 2 februarie se vor efectua citirile contoarelor de energie termică montate la consumatori.Tabelul cuprinzând ...
Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Badea Cârțan, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost ...
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, recomandă, în contextul creșterii numărului cazurilor de gripă, ca persoanele care prezintă simptome să se adreseze medicului de familie, să nu ...
Chiar dacă ne-am bucurat de temperaturi primăvăratice săptămâna trecută, totuși, încă suntem în ultima parte a lunii ianuarie. Mai avem până să ne bucurăm de primăvară, așa că ...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Constanța va aplica, începând de anul acesta, o serie de măsuri care au ca scop creșterea ...
Cei mai mici spectatori au ocazia de a se întâlni, mâine, de la ora 10.00, la Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare”, cu „Peter Pan”. Acesta este un ...
Constanța, orașul gri de la malul Mării Negre, pare că stă pe loc. Totul se mișcă cu încetinitorul, doar blocurile apar peste noapte pe foste parcări sau spații verzi. În rest ...
Constănțenii sunt așteptați joi, 24 ianuarie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, la un concert al „generației în blugi ...
Consumatorii din mai multe localități ale județului nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore. Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere ...
O femeie în vârstă de 71 de ani din Cugir a realizat o performanță demnă de Cartea Recordurilor. Maria Todor a reușit ca într-o perioadă de trei ani, între 2014 – 2016, să ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Tehnologie Arhiva