Flota comercială a României, acum 20 de ani ABN Amro Bank ne va spune care este situația flotei naționale a României

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 19 Octombrie 2019 211
În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme. 


Gheorghe Ionescu, directorul general executiv al FPS, apreciază ca neîntemeiată opinia directorilor celor trei companii cu capital de stat - Navrom, Romline și Petromin - conform căreia nu este nevoie de angajarea unui consultant străin pentru realizarea auditului financiar. 


„Nu se știu exact datoriile în piață ale navelor, nu există o strategie proprie a managerilor de acolo privind protejarea navelor și de aceea am angajat firma ABN Amro, în consorțiu cu o firmă de avocatură și cu o firmă de shipping, pentru a determina, prin audit, care este situația navelor deținute de cele trei companii. Noi nu încercăm numai să vindem prin leasing navele celor trei companii, ci, dimpotrivă, strategia presupune realizarea din navele cele mai performante a unei noi societăți, pe care apoi o vom privatiza, iar navele care au datorii foarte mari sau care sunt în stadiu avansat de uzură le vom da fie în leasing, fie le vom vinde. Dacă obligațiile sunt mai mari decât valoarea posibilă de obținut, le vom vinde chiar ca fier vechi”, a declarat Gheorghe Ionescu. 


La ultima ședință a consiliului de administrație al FPS, a fost discutată strategia de privatizare a flotei românești. După înființarea societății naționale de transport naval, cele trei companii care activează, în prezent, în sector, Navrom, Romline și Petromin, vor fi privatizate, cu consultanță din partea Băncii ABN Amro. 


Pentru navele care sunt închiriate vor fi încheiate contracte de leasing, iar cele mai vechi nave sau care au datorii mari vor fi vândute ca active, cu sumele obținute urmând să fie plătite obligațiile companiilor de navigație maritimă. 


Replica directorilor 


În replică, directorii celor trei companii au apreciat că auditul ar prelungi nejustificat procesul de redresare a flotei românești și apreciază că leasingul ar fi foarte periculos, pentru că ar putea duce la arestări de nave și la diminuarea valorii acestora. Ei propun transformarea contractelor de închiriere în contracte de vânzare-cumpărare cu plata imediată. 


Proiectul de asistență cu ABN Amro Bank are trei etape, a precizat Ionescu. Prima este evaluarea societății, a navelor și a fiecărei componente: administrative, comerciale, financiare. După aprobarea de către FPS a acestei evaluări, ABN Amro se va angaja într-un program de finanțare pentru a moderniza anumite nave și, eventual, va finanța construcția unor nave noi. Iar în faza a treia, ABN Amro se va implica în privatizarea societății naționale nou create. 


Auditul se va încheia în decurs de patru săptămâni; în alte două săptămâni, FPS va analiza concluziile auditului și le va discuta în consiliul de administrație. 


„La data de 8 iunie 1998, se vor prezenta rapoartele, iar în partea finală a lunii iunie vom stabili înființarea unei societăți care să cuprindă navele viabile”, a afirmat Ionescu. (12.05.1998) 


Strategie de restructurare și privatizare a companiilor de navigație 


Strategia FPS de restructurare și privatizare pentru cele trei companii maritime de stat, Navrom, Romline și Petromin, aprobată în luna august, prevede înființarea unei companii maritime, privatizarea Petromin și crearea cadrului legal propriu activității de shipping prin alinierea la legislația internațională, se precizează în comunicat. Această strategie a fost elaborată în colaborare cu Ministerul Transporturilor și cu Ministerul Privatizării și are la bază analizele și studiile realizate de consultantul ABN Amro și Phare. 


Strategia FPS cuprinde trei proiecte. În cazul CNM Petromin, FPS propune ca privatizarea să fie precedată de vânzarea unor nave către navlositori, cu scopul de a obține fonduri pentru redresarea financiară a companiei. FPS consideră necesar ca statul român să păstreze acțiunea nominativă de control. 


Conducerea CNM Petromin a depus recent la FPS dosarul de privatizare și este în curs de elaborare nota către consiliul de administrație al FPS privind privatizarea companiei. 


Al doilea proiect privește înființarea unei noi companii comerciale maritime, Serviciul Maritim, care va rezulta din divizarea CNM Petromin și Romline. Această nouă companie va include și navele liniei de containere și va funcționa în sistem holding. 
Societatea Romline rămasă în urma înființării noii companii și CNM Navrom vor intra în proces de lichidare judiciară, prin mandatarea Bancorex, cel mai important creditor. Acest proces trebuie corelat cu cel de vânzare a unor nave către navlositori pentru obținerea fondurilor necesare achitării datoriilor. 


Ulterior se va trece la privatizarea Serviciului Maritim Român cu păstrarea acțiunii nominative de control. 
Al treilea proiect vizează alinierea cadrului legislativ la legislația internațională în domeniu. 


Proces de lichidare a societății Navrom 


Cele trei proiecte sunt în curs de detaliere de către FPS, în colaborare cu Ministerele Transporturilor, Privatizării și Finanțelor și Bancorex. ABN Amro va participa atât la realizarea acestor proiecte, cât și la asigurarea surselor financiare necesare realizării lor. 
FPS a decis deja declanșarea procesului de lichidare a societății Navrom Constanța, cu mandatarea Bancorex ca lichidator. (17 septembrie 1998) 


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei