508 persoane au fost confirmate cu coronavirus la Constanța. Câte persoane s-au vindecat

494
508 persoane au fost confirmate cu coronavirus la Constanța. Câte persoane s-au vindecat - 1-1594304161.jpg

Articole de la același autor

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 508 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 23 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 459 de pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe). În acest moment, sunt 95 de persoane internate, dintre care 88 din județul Constanța și 7 din alte județe, informează un comunicat al Instituției Prefectului Județului Constanța. 


Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.


În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. "Tomis" Constanța și polițiștii locali, un număr total de 84 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 23.890 de lei), dintre care două pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 5.000 de lei.


De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 80 de societăți comerciale și PFA.


În cursul zilei de ieri, 08 iulie a.c., peste 850 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. "Tomis" Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 131 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4837 secunde