45 de copii din mediul rural au primit laptopuri
Articole de la același autor
Foarte mulți dintre copiii din mediul rural nu au putut participa, în ultimele luni, la cursurile online, majoritatea din cauza lipsei echipamentelor necesare sau a conexiunii. Acesta este și motivul pentru care Organizația "Salvați Copiii" a demarat un program complex și rapid de intervenție în întreaga țară, iar filiala Constanța, în parteneriat cu EDP Renewables, s-a implicat și asigură pentru copiii din trei comunități din județele Constanța și Ialomița materiale educative digitale, pentru a facilita învățarea online.
Astfel, 45 de echipamente IT (laptopuri) au fost donate copiilor din cele trei localități, elevi ai școlilor gimnaziale din Ciocârlia, Mircea Vodă și Făcăeni, în cadrul campaniei Fondul de Urgență pentru Școli, sub deviza "Împreună suntem mai puternici! Împreună susținem dreptul la educație pentru toți copiii!".
Valoarea totală a donației este de 18.000 euro. Copiii au primit deja laptopurile și au început recuperarea orelor.
Referitor la această situație, președintele executiv al Organizației "Salvați Copiii România", Gabriela Alexandrescu, a declarat: "Copiii vulnerabili au fost marginalizați o dată în plus în timpul crizei pandemice, pentru că nu au avut acces la școala online și atunci decalajul dintre ei și colegii lor a crescut. Este crucial să restabilim dreptul egal la educație și să îi sprijinim pe acești copii să poată participa la educație".

La rândul său, președintele filialei Constanța, Carmen Silvia Andrei, a adăugat că, în această perioadă dificilă, și-au îndreptat atenția spre copiii din mediul rural, oferindu-le speranță, încredere și șansa la o educație de calitate.
Ca urmare, 45 de copii proveniți din familii vulnerabile socio-economic au primit laptopuri, pentru a participa, alături de colegii lor, la lecțiile online.
Conform estimărilor "Salvați Copiii", în România, în prezent, numărul copiilor de vârstă școlară aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială care nu au participat la educația online poate trece de 400.000 de copii.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 29 Ianuarie 2020
Vineri, 14 Decembrie 2018
Miercuri, 27 Iunie 2018
Vineri, 22 Iunie 2018
Marţi, 06 Martie 2018
Marţi, 20 Februarie 2018
Vineri, 24 Mai 2019
Sâmbătă, 10 Martie 2018
Marţi, 21 Noiembrie 2017