243 de arbuști ornamentali vor înfrumuseța municipiul Constanța. Iată zonele

249
243 de arbuști ornamentali vor înfrumuseța municipiul Constanța. Iată zonele - plantariarbusti02045-1554292383.jpg

Articole recomandate

Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul Gestionare Spații Verzi, continuă acțiunea de plantare a arbuștilor ornamentali.

243 de arbuști ornamentali vor completa de astăzi decorul peisagistic existent pe strada Dobrilă Eugeniu, în scuarurile de la intersecția străzii Traian cu bulevardul 1 Mai, străzii Traian cu strada Prelungirea Traian și în zona cu vegetație delimitată de bulevardul 1 Mai și bulevardul 1 Mai Vechi.

Plantele de exterior provin din speciile: Cotinus coggygria (Scumpie), Mahonia aquifolium (Mahonie), Philadelphus coronarius varietatea Duplex (Iasomie), Kerria japonica (Trandafir domnesc), Spiraea ssp. (Cununiță, Floarea miresei) și Punica granatum (Rodiu).

Arbuștii ornamentali se adaugă copacilor care au fost plantați de la debutul primăverii.

Precizăm că toate exemplarele de plante achiziționate sunt din specii ornamentale de forme și culori variate, cu înflorire eșalonată pe parcursul unui an, rezistente la condițiile specifice de climă și sol.

Facem apel la constănțeni să protejeze plantațiile nou-înființate, să contribuie la menținerea acestora în stare de vegetație și, dacă este cazul, să sesizeze Primăria Constanța (0241.550055) sau Direcția Generală Poliția Locală (0241.484205 sau 0799.606142 (WhatsApp) în situația în care constată acte de vandalism sau de sustragere a materialului dendro-floricol din teren.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1245 secunde