24 de ore fără apă rece, în Eforie Sud!

111
24 de ore fără apă rece,  în Eforie Sud! - 24deorefaraapa-1413727232.jpg

Articole de la același autor

Consumatorii din localitatea Eforie Sud vor fi lipsiți de apă rece, timp de 24 de ore.

Pentru executarea lucrărilor de racordare a magistralei de alimentare cu apă din localitatea Eforie Sud, cu dimetrul de 500 mm, nou montată la sistemul centralizat de distribuție, mai precis pentru racordarea la stația de pompare aferentă localității, lucrări executate în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercuri 22 octombrie 2014, în intervalul 00,00 - 24,00. Vor fi afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din localitatea Eforie Sud și zona de nord a localității Tuzla.

Lucrările executate fac parte din POS Mediu, contractul de lucrări "Reabilitare și extindere rețele apă/canal, reabilitare stații de pompare apă potabilă și apă uzată - localitatea Eforie", în valoare de 19,4 milioane lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinanțare de 5,55 milioane lei. În cadrul acestui proiect, stația de pompare a localității Eforie Sud a fost reabilitată total, instalațiile aferente obiectivului având o vechime de peste 45 de ani. Proiectul cuprinde și extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare pe o lungime de aproape 25 km.

"Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această oprire să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei", precizează purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 18 Octombrie 2014
Stire din Social : Atenție se oprește apa în Eforie Sud!
Pagina a fost generata in 0.8897 secunde