10% dintre bătrânii Constanței supraviețuiesc cu pensia minimă. "Viața bate filmul. Uneori este greu să și trăiești"

383
10% dintre bătrânii Constanței supraviețuiesc cu pensia minimă.

Articole de la același autor

La ora actuală, mai mult de un milion de români primesc pensia minimă de 520 lei pe lună, aproximativ 14.000 fiind numai din Constanța. Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Județene de Pensii (CJP), Kristina Mutiș acesta este rezultatul unei munci de-o viață: fie un salariu foarte mic, fie că bătrânii au lucrat cu jumătate de normă. Chiar dacă sunt vinovați că au acceptat orice fel de condiții în tinerețe, vârstnicii sunt nemulțumiți acum de pensiile pe care le încasează de la stat și spun că dacă nu ar mai fi ajutați de copii, ar muri de foame.


"Dacă fata nu m-ar ajuta cu cheltuielile casei și nu mi-ar cumpăra medicamentele nu știu ce m-aș face. Am lucrat o viață întreagă în turism, dar hotelul era deschis doar pe timpul verii. Salariul nu era mare, dar primeam de la turiști șpagă și mă descurcam fără probleme. Din păcate, pensia ce mi-a fost calculată este de mizerie. Ce să spun? Viața bate filmul, iar uneori este greu să și trăiești, mai ales în ziua de azi", ne-a declarat Amalia C., o bătrânică în vârstă de 79 de ani. În aceeași situație se regăsesc foarte multe persoane de vârsta a treia. "Eu am zile în care nu am ce pune pe masă. Băiatul meu nu vine decât la sfârșitul săptămânii și până atunci trebuie să mă descurc. Problema este că viața este grea și scumpă, iar banii mult prea puțini. Tocmai de aceea, le spun mereu nepoților mei să fie atenți ce contracte de muncă semnează și câți bani primesc, pentru că peste ani, indiferența îi va costa tare mult", a spus și Ilie D., un alt constănțean.


Cum se formează pensia minimă


În primul rând, se calculează pensia rezultată pe baza contribuției. Dacă rezultă între 0 și 520 lei, eventuala diferență este suportată de stat. 


De precizat că beneficiază de pensia socială minimă garantată pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei se situează sub nivelul pensiei sociale minime garantate. 
Cei care se bucură de această facilitate sunt pensionarii din sistemul public de pensii și cei din sistemul militar de pensii, indiferent de data pensionării, care au domiciliul în România și au pensia mai mică decât nivelul indemnizației sociale, adică primesc mai puțin de 520 lei.


În situația persoanelor care beneficiază, prin cumul, atât de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât și de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum și de drepturi stabilite și plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale, la acordarea indemnizației sociale pentru pensionari se are în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale tuturor acestor venituri. 


Prin urmare, indemnizația se acordă numai persoanelor cu veniturile însumate sub nivelul de 520 lei. Indemnizația socială pentru pensionari se stabilește și se plătește de către Casa de Pensii și se evidențiază în mod distinct pe talonul de pensie.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.0942 secunde