Zeci de cadre medicale vor asigura permanență la "Neversea"

333
Zeci de cadre medicale vor asigura permanență la

Articole de la același autor

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" a decis ca în perioada 5-8 iulie, zeci de cadre medicale din cadrul UPU și spital să asigure asistența medicală la Festivalul "Neversea", care va avea loc săptămâna aceasta pe plajă, în municipiul Constanța. Echipa este formată din medici specialiști și rezidenți UPU și SCJU, asistenți medicali din cadrul UPU și voluntari-studenți de la Facultatea de Medicină.


În primele 24 de ore ale evenimentului muzical, la fața locului vor acționa în total 13 medici  specialiști și rezidenți, nouă asistenți medicali și 24 de voluntari. În cea de-a doua zi, urgențele vor fi asigurate de zece medici, șase asistenți și 20 voluntari. Sâmbătă pe zi vor fi mobilizați trei medici, două asistente și șase voluntari iar noaptea, dispozitivul medical va fi format din șapte medici, cinci asistenți și zece voluntari. 


Ultimele 24 de ore vor fi asigurate de zece medici, șase asistenți și 17 voluntari împărțiți în ture de zi și de noapte.  
Cadrelor medicale constănțene li se vor alătura și zece medici specialiști, rezidenți și asistenți medicali din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca.  


La fața locului vor fi amenajate trei corturi de prim ajutor și două posturi medicale avansate, astfel încât persoanele care necesită îngrijiri medicale, să le primească în cel mai scurt timp posibil și fără să necesite deplasare la SCJU. Dotarea corturilor și a posturilor medicale va permite tratarea cazurilor ușoare și medii iar dacă situația o va impune,  pacienții vor fi transportați cu ambulanța la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța.  


Menționăm că activitatea medicală desfășurată la fața locului  nu va afecta în niciun fel activitatea din cadrul Unității Primiri Urgențe, gărzile fiind asigurate de același număr de medici ca de obicei. In tot acest interval, un echipaj medical avansat  (medic +asistent) S.M.U.R.D  va deservi elicopterul S.M.U.R.D și un echipaj similar va deservi autospeciala S.M.U.R.D  T.I.M.
Anul trecut, 554 persoane care participau la festival, au primit îngrijiri medicale în cele patru corturi de prim ajutor și două posturi medicale avansate instalate pe plaja Modern. Alți 11 pacienți au fost aduși la Urgența Spitalului Clinic Județean "Sf. Apostol Andrei" Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3008 secunde