"Suntem îngrijorați de scăderea bugetului Sănătății"

97
1

Articole de la același autor

Problemele pe care sistemul sanitar le-a înregistrat anul acesta din cauza lipsei fondurilor sunt o prioritate pentru asociațiile de pacienți. Reprezentanții acestora atrag atenția asupra efectelor care se răsfrâng din acest motiv asupra pacienților. Una dintre organizațiile neguvernamentale care a tras deja un semnal de alarmă este Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România. 


"Suntem îngrijorați de scăderea bugetului Sănătății, iar explicațiile cu-prinse în declarația Ministrului Sănătății nu ne mulțumesc. E adevărat că bugetul de anul acesta a cuprins și sumele necesare pentru plata arieratelor, dar trebuie să avem în vedere că aceste datorii s-au acumulat tocmai din cauză că banii nu au fost suficienți. Considerăm că acești bani trebuie să rămână în bugetul Ministerului Sănătății. Anul acesta, am asistat la probleme cu finanțarea pe mai multe programe. Constant, s-a încercat cârpirea bu-getului și rezolvarea situațiilor celor mai urgente, prețul fiind plătit de pacienți, care au fost nevoiți de mai multe ori să își întrerupă tratamentul. Am avut și avem încă listă de aș-teptare la intrarea în anumite programe, cum este cazul Programu- lui de Scleroză Multiplă, unde mai mult de 100 de pacienți nu au încă tratament. 


În aceste condiții, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România propune Ministerului Sănătății o întâlnire cu toți reprezentanții asociațiilor de pacienți și profesioniștii din sănătate în regim de urgență, pentru a discuta bugetul", a precizat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
24 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Vineri, 12 Decembrie 2014
Stire din Sănătate : Cum va arăta bugetul CNAS, în 2015
Marţi, 09 Decembrie 2014
Stire din Sănătate : Zeci de mii de români, vaccinați
Marţi, 25 Noiembrie 2014
Stire din Sănătate : Vești bune pentru bolnavii de cancer!
Pagina a fost generata in 1.2669 secunde