SITUAȚIE ÎNGRIJORĂTOARE ÎN ROMÂNIA! RĂMÂNEM FĂRĂ MEDICI

166
SITUAȚIE ÎNGRIJORĂTOARE ÎN ROMÂNIA! RĂMÂNEM FĂRĂ MEDICI - medic1507872697-1513337260.jpg

Articole de la același autor

Aproximativ 15.700 de medici români lucrează în străinătate, conform un studiu realizat de Asociația Română pentru Promovarea Sănătății (ARPS). 


"În sistemul medical, conform estimărilor autorilor, aproximativ 15.700 de medici români își practică în prezent meseria în străinătate, cu precădere în state din vestul Europei (Germania, Marea Britanie, Franța). Într-o declarație recentă a Societății Naționale de Medicină de Familie se menționa că deficitul de medici de familie este de aproximativ 600, deci nesemnificativ. Cu ocazia cercetării întreprinse în 2017 prin proiect referitor la deficitul de medici pe fiecare județ înregistrat de direcțiile județene de sănătate publică s-a aflat din răspunsurile parțiale (24 din 42 de direcții au oferit informații) că deficitul de medici specialiști era de aproximativ 4.700", relevă un comunicat al ARPS despre rezultatele studiului "Emigrația forței de muncă înalt calificate din România. O analiză a domeniilor cercetare - dezvoltare, medicină și tehnologia informației și a comunicațiilor".


În ceea ce privește cercetarea-dezvoltarea, diaspora științifică este alcătuită în prezent din aproximativ 15.000 de cercetători români activi în străinătate, pentru care România nu a reușit să construiască programe eficiente de atragere în țară, de reintegrare sau de angrenare în parteneriate cu cercetători din țară, indică ARPS.
"În România, în ultimii 20 de ani s-a înregistrat o reducere cu circa 30% a numărului de salariați din activitatea de cercetare-dezvoltare. De asemenea, numărul studenților care au ales în ultimii 10 ani să studieze în străinătate este de aproximativ 300.000, reducându-se semnificativ baza de formare a unor noi generații de cercetători și perspectivele revitalizării sistemului românesc al cercetării - dezvoltării și inovării", relevă comunicatul despre rezultatele studiului.


În țară lucrau în 2014 circa 120.000 de specialiști IT și se estimează că, până în 2020, cererea va ajunge la circa 300.000, din datele făcute publice de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii IT (ANIS). Salariul mediu net în domeniu era de 5.811 de lei în ianuarie 2017, conform Institutului Național de Statistică, față de 2.300 de lei salariul mediu net pe economie.
"Specialiștii TIC formați în România se pare că lucrează mai ales în statele UE precum Marea Britanie, Irlanda, Belgia, dar și SUA și Canada", se arată în comunicat.


Conform sursei citate, studiul relevă existența unor diferențe în tendințele migratorii înregistrate în cele trei domenii: în timp ce în cercetare-dezvoltare migrația circulatorie și mobilitatea sunt mai accentuate datorită rețelelor științifice, migrația medicilor tinde să fie permanentă sau pe termen lung, iar în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC), datorită specificului activității și dezvoltării accentuate din ultimii ani, se remarcă atât migrația, cât și lucrul la distanță pentru angajatori străini.


"Principalul motiv care a determinat decizia de a emigra a specialiștilor din cele trei domenii analizate, așa cum relevă studiul, nu este venitul prea mic. Cel mai des invocate de specialiști au fost, în această ordine, corupția, lipsa oportunităților de dezvoltare profesională, avansarea în carieră nebazată pe merite profesionale, birocrația din instituțiile publice, veniturile mici și lipsa infrastructurii/echipamentelor tehnice", se arată în comunicat.


Studiul "Emigrația forței de muncă înalt calificate din România. O analiză a domeniilor cercetare - dezvoltare, medicină și tehnologia informației și a comunicațiilor" a fost realizat de Asociația Română pentru Promovarea Sănătății, în cadrul proiectului EMINET - Dezvoltarea unei rețele de organizații active în domeniul migrației, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5068 secunde