Se luptă cu o tumoră cerebrală, la numai șase ani

4649
Se luptă cu o tumoră cerebrală, la numai șase ani - 2f7d4e94473891c6e46ef2b50a26d061.jpg
La doar șase anișori, Gabriel își petrece copilăria prin spitale. Anul trecut băiețelul a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală și a fost supus deja la trei intervenții chirurgicale, în România și în Germania, fiind sprijiniți cu fonduri de Loteria Română. Greul nu a trecut încă, specialiștii germani recomandând o nouă serie de ședințe cu citostatice.

La jumătatea lui 2009, Gabriel, un băiețel din Constanța, a fost diagnosticat cu tumoare de fosă posterioară, ependinom papilar BR II, altfel spus cu tumoră care s-a dezvoltat în creierul mic al băiețelului. Una din consecințe a fost că micuțul a suferit o paralizie pe partea dreaptă a trupușorului. Mama și bunicul băiețelului nu și-au pierdut speranța și, în ciuda greutăților întâmpinate și după două intervenții chirurgicale efectuate în țară, au reușit să ajungă cu Gabriel la Clinica Virchow din Berlin, unde a fost supus unei noi operații pentru îndepărtarea tumorii.
În urma intervenției chirurgicale efectuate în toamna anului trecut, medicii germani au recomandat urmarea unui tratament pentru partea paralizată - ochiul, mână și piciorul drept, ale cărui costuri se ridicau la 12.000 de euro. Eforturile rudelor de a salva copilul au fost sprijinite financiar de Loteria Română care a donat, prin intermediul Fundației World Vision, suma de 4.000 de lei pentru tratament, controalele medicale, analize și transportul în Germania. "Trebuie să mergem înainte, cu credință. Gabriel este cel mai puternic dintre noi. Prin seninătatea cu care suportă procedurile și tratamentele destul de dificile ne transmite și nouă forța să continuăm lupta", a afirmat Gavrilă V., bunicul băiețelului.

A reluat ședințele cu citostatice
În prezent, micuțul se află din nou în Germania, pentru a urma din nou ședințe cu citostatice. Controalele efectuate în ianuarie nu au avut rezultate îmbucurătoare, astfel că procedurile trebuie reluate. "În conversația cea mai recentă avută cu bunicul, i-a mărturisit că este nerăbdător să revină în țară și să-și întâlnească colegii de clasă. Băiatul este elev în clasa I și încă un elev care a obținut numai calificative de «bine» și de «foarte bine»", ne-a spus Izabela Ștefan-Iorga, specialist Relații Publice World Vision Constanța.
Potrivit reprezentantului World Vision, acesta nu este primul caz în care Loteria Română a contribuit pentru o persoană în suferință. În 2008, tot prin intermediul Fundației World Vision, compania a donat bani pentru un tânăr de 17 ani, diagnosticat cu cancer osos și care avea nevoie să fie operat la o clinică din Italia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 08 Februarie 2010
Stire din Cetățenești : Năzuroasă foc, la nici trei ani!
Vineri, 22 Ianuarie 2010
Stire din Social : Copii hrăniți la cantina satului
Pagina a fost generata in 0.7913 secunde