Se caută soluții pentru rezolvarea crizei de imunoglobulină

125
Se caută soluții pentru rezolvarea crizei de imunoglobulină - 7455533mediafaxfotomarianilie-1520505501.jpg

Articole de la același autor

Echipa de conducere a Ministerului Sănătății s-a întâlnit cu cele cinci mari companii producătoare de imunoglobulină umană reunite în Asociația producătorilor de plasmă și produse plasmatice.


În cadrul discuțiilor, producătorii de imunoglobulină au dat asigurari că vor demara, începând din această lună, procedurile pentru redirecționarea pe piața din România de pe celelalte piețe europene a unor cantități de imunoglobulină necesare în tratarea imunodeficiențelor primare și a bolilor autoimune.


De asemenea, producătorii au informat despre faptul că apariția unor discontinuități în procesul de fabricație a imunoglobulinei sunt cauzate în special de lipsa materiei prime. Autoritățile române vor lua în calcul intenția de a stabili, împreună cu reprezentanții producătorilor de derivate din plasmă, procedurile și condițiile în care se poate colecta plasma de la donatori români pentru a fi folosită ca materie primă de către companiile producătoare de imunoglobulină. 


Prin asigurarea materiei prime, România poate reduce considerabil costurile de achiziție a acestor produse și ar asigura continuitatea produselor pe piață.


În urma declansarii Mecanismului de Protecție Civilă pentru achiziția imunoglobulinei pentru imunodeficiențe primare din statele membre UE și NATO, aproximativ 70 de state au achiesat la acest sistem și caută soluții pentru a sprijini România. Ministerul Sănătății va centraliza toate propunerile pe care le va primi, în vederea achiziționării prin Compania Națională UNIFARM S.A a cantităților de imunoglobulina necesare pentru tratamentul pacienților cu imunodeficiența primară pentru o perioadă de două luni. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5588 secunde