Schimbare de manager la Sanatoriul Balnear Mangalia. Cine va prelua conducerea
1057
Articole recomandate
Medic: "Modul în care ne raportăm la mâncare este o oglindă a relaţiei pe care o avem cu noi"
13 Aprilie 2024
Transplant hepatic pentru mama a patru copii: "Pacienta nu ştia că are probleme medicale..."
01 Aprilie 2024
Începând de astăzi, ec. Viorel Pascaru nu mai este manager al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, acestuia expirându-i mandatul.
Conform ordinului transmis de Ministerul Sănătății, locul acestuia va fi luat de Bogdan Maganu, fost viceprimar al Mangaliei.
"Da, asa este, pe adresa sanatoriului a sosit o decizie a Ministerului Sănătății prin care domnul Pascaru nu mai este manager al sanatoriului" ne-a declarat directorul financiar Claudiu Arsene.
"Nu am nici un litigiu cu Ministerul Sănătății, efectiv s-a terminat contractul. De fapt, contractul meu s-a terminat de pe data de 20 martie, însă nu știu de ce au hotărât să îl prelungească cu o lună de zile. Nu mă așteptam la primirea acestei decizii atât de repede. Astăzi m-am dus la serviciu, ca în fiecare zi, iar în jur de ora zece am primit decizia.
Mă așteptam să fie numit altcineva, deoarece am cerut prelungirea contractului și nu mi s-a acordat.
Chiar de pe data de 20 martie, când mi-a expirat contractul, eu am eliberat funcția și m-am dus la vechea mea funcție, din Spitalul Județean, dar după 5 zile am fost chemat înapoi. Eu mi-am făcut datoria în anii cât am fost mananger al sanatoriului, dar dacă acum s-a terminat, treaba mea nu mai este acolo", a declarat, pentru Cuget Liber, ec. Viorel Pascaru, fost mananger al SBRM.

Bogdan Magaru ocupă, de astăzi, funcția de manager interimar, până la stabilirea concursului de ocupare propriu-zisă a postului.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 28 Aprilie 2017
Vineri, 28 Aprilie 2017
Vineri, 28 Aprilie 2017
Vineri, 28 Aprilie 2017
Vineri, 28 Aprilie 2017
Vineri, 28 Aprilie 2017
Vineri, 28 Aprilie 2017
Vineri, 28 Aprilie 2017
Vineri, 28 Aprilie 2017
Vineri, 28 Aprilie 2017
Vineri, 28 Aprilie 2017
Joi, 27 Aprilie 2017