Numărul pacienților transplantați, în creștere

130
1
Numărul pacienților transplantați,  în creștere - numarulpacientilor-1416329939.jpg

Articole de la același autor

În 2013 s-au făcut 132 de transplanturi de ficat, 600 transplanturi de rinichi, mult mai puține de inimă, dar baza materială a permis remunerarea tuturor coordonatorilor de transplant, susțin reprezentanții Agenției Naționale de Transplant. Deși numărul pacienților transplantați este din ce în ce mai mare, din păcate, listele de așteptare încă există.

"Deși numărul pacienților transplantați este din ce în ce mai mare, listele de așteptare încă există, nu reușim să le scurtăm, dar pe măsură ce trece timpul Agenția de Transplant coordonează mai eficient și calitativ superior această activitate", a precizat dr. Radu Deac, directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant (ANT).

Acesta a arătat că s-a mărit numărul centrelor de prelevare care au fost acreditate de către Agenția Națională de Transplant, că există aproape 50, iar anul trecut acestea au fost acreditate sau reacreditate pentru prelevare și pentru transplant. Printre acestea se numără și Spitalul Județean Constanța, unitate sanitară în care au fost realizate 4 astfel de intervenții de prelevare de organe.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5541 secunde