Nu ți-ai ridicat cardul de sănătate? Ce trebuie să faci

592
Nu ți-ai ridicat cardul de sănătate? Ce trebuie să faci - cardsanatate11024x835-1420267076.jpg

Articole recomandate

Cardurile de sănătate care nu au fost distribuite prin serviciile poștale vor fi trimise de casele de asigurări către medicii de familie pe parcursul lunii ianuarie, iar pacienții le vor putea ridica de la aceștia, scrie Agerpres.


"Cardurile care nu vor fi distribuite, prin intermediul serviciilor poștale, atunci când se va încheia procesul de distribuire prin aceste servicii, vor fi predate caselor de asigurări și, în scurt timp, casele de asigurări vor trimite cardurile către medicii de familie. Distribuirea prin servicii poștale s-a realizat în mare măsură, dar nu s-a terminat încă. În ianuarie, se termină distribuirea cardurilor prin poștă și, tot în această lună, cele care nu au fost distribuite vor fi trimise la medicii de familie. Asigurații care și-au primit deja cardul pe parcursul lunii ianuarie îl vor putea inițializa, iar cei care nu au intrat în posesia cardului îl vor ridica de la medicul de familie, în curând, odată cu solicitarea unui serviciu medical, ocazie cu care se va face și inițializarea cardului și validarea serviciului pentru care se duc la medicul de familie", a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Mihaela Tănase.

Utilizarea efectivă a cardului național de asigurări sociale de sănătate de către asigurați și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale se va face începând cu 1 februarie 2015, prevede un proiect de hotărâre de guvern, pus în dezbatere publică pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3217 secunde