Noi ambulanțe pentru unitățile medicale din toată țara

164
1
Noi ambulanțe pentru unitățile medicale din toată țara - bodog-1496043148.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Sănătății Florian Bodog apreciează că motivele care au determinat disputa publică inițiată de Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, pe tema achizițiilor de ambulanțe pentru SMURD, sunt artificiale și că o directă comunicare poate rezolva problema.


"Îl asigur pe dl secretar de stat Arafat că am toată deschiderea și determinarea pentru identificarea soluției adecvate, împreună cu toți cei care au responsabilități în acest domeniu, pentru că nu există nicio rezervă sau ezitare în privința achizițiilor de noi ambulanțe. Ba dimpotrivă! Viziunea Guvernului este, potrivit angajamentelor din programul de guvernare, să punem în practică un proiect major –achiziția de 3000 de noi ambulanțe – nu doar la nivelul SMURD, ci în toată țara, astfel încât să nu existe localitate importantă fără ambulanță . Însă, întreaga procedură trebuie să se desfășoare cu respectarea deplină a legii și în beneficiul oamenilor. Prin urmare mă aștept la o participare si contribuție corespunzătoare din partea dlui Arafat" susține ministrul Sănătății Florian Bodog.


Noua legislație privind achizițiile publice, adoptată anul trecut, a făcut inaplicabil protocolul dintre Ministerul Sănătății si Ministerul Afacerilor Interne privind dotarea pentru ISGU și a determinat ANAP să-l aprecieze corespunzător. Urmare a acestei realități a fost redactat și este în curs de evaluare și semnare, un nou protocol care va permite lansarea procedurii de achiziție de noi ambulanțe în condiții legale.


Ministrul Sănătății, accentuează că nu există niciun risc, de nicio natură care să determine sincope în activitatea SMURD, cu atât mai puțin să pună " în pericol viața oamenilor" și îl așteaptă la un dialog constructiv pe dl Raed Arafat, imediat ce acesta va reveni în țară. 










Comentează știrea

Habibi
29 mai 2017
Alogenul

asta a devenit obraznic;după ce a încălecat o structura militară de 28000 de oameni pe care o fute cu perverrsiuni,acum înjură și guvernul României!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3084 secunde